USR: Guvernul îi mai minte o dată pe profesori și creează noi nedreptăți în Educație. După patru minciuni în șase luni, debutanții rămân păcăliți

Pe 28 decembrie seara, Guvernul PSD-PNL le spune profesorilor ce salarii vor avea de la 1 ianuarie, o nouă dovadă a lipsei de respect. Mai mult, promisiunile din vară, care au dus la suspendarea grevei din Învățământ, nu vor fi onorate nici la începutul anului viitor pentru mare parte dintre profesori. Debutanții, cei care ar trebui încurajați și susținuți să construiască România cu adevărat educată, nu primesc ceea ce li s-a promis.

„Domnul premier Ciolacu pare că vrea cu orice preț să-i ia de fraieri pe cei care se încăpățânează să mai stea la catedră, într-o țară în care guvernanții nu le respectă munca. Domnul Ciolacu se gândește că toată lumea îl mai crede că salariile cresc doar din vorbele sale, în vreme ce realitatea îl contrazice. Din vară, de la grevă, până acum a fost o cascadă de minciuni - profesorii debutanți nu primesc salariile promise. Nu vor ajunge nici la 1 ianuarie, nici la 1 iunie anul viitor la salariul mediu brut pe economie. Fac toate aceste manevre de Sărbători, pe ultima sută de metri, ca să nu dea socoteală”, susține senatorul USR Ștefan Pălărie, membru al Comisiei pentru Învățământ din Senat.

Guvernul PSD-PNL „ciupește” de la fiecare profesor debutant 343 de lei, chiar și din salariile brute, crescute, ipotetic, pe hârtie. Profesorul debutant ar fi trebuit să ajungă la un salariu brut de 6.789 de lei (salariul mediu brut din 2023) măcar la a doua mărire, cea din iunie. În realitate, în ianuarie va ajunge la un brut de 6.080 de lei, iar în iunie la 6.446 de lei, deci lipsesc 343 de lei între promisiune și realitate. În plus, să nu uităm că salariul mediu brut pentru 2024 e și mai mare - 7.567 de lei.

Marii câștigători ai creșterilor salariale de anul viitor sunt directorii și directorii adjuncți de școli, care vor beneficia de o creștere brută medie totală, în 2024, de peste 36%, față de 20% creșterea medie a întregului corp profesoral. 

„Da, cei din funcții de conducere trebuie să aibă salarii care să reflecte responsabilitățile, dar Guvernul nu rezolvă această problemă pe criterii juste, ci creează noi inechități. Guvernul dă senzația că îi premiază doar pe cei de care va avea nevoie la anul în campania electorală - pe cei cu funcții de conducere. E un nou mod de a-i umili pe profesori, punându-i pe o treaptă mai jos decât unii dintre colegii lor”, susține senatorul USR Ștefan Pălărie.

Inechitățile pot fi rezolvate simplu, printr-o nouă lege a salarizării unitare. 

În primăvară ar fi trebuit să publice o lege a salarizării unitare care să repare inechitățile din salarizare și, așa cum am impus noi prin jalonul PNRR, să lege salarizarea de performanță. Poate că asta i-a speriat sau diminuarea sporurilor nejustificate, căci nici măcar un proiect-schiță nu există public, deși luna asta trebuia raportată în cererea de rambursare nr. 4 la Bruxelles și România ar mai fi deblocat 2-3 miliarde din banii din PNRR. În loc să își facă treaba, Ministerul Muncii și-a mărit doar propriile salarii din teritoriu luna trecută cu o medie de 2.100 brut și vedem astăzi Guvernul cum profesorilor le dă mai puțin de atât și mai puțin decât au promis la încetarea grevei, dar cu măriri mult mai mari pentru directori, măriri care nu sunt în legea bugetului de stat pe 2024 pe care tot ei au trecut-o fulgerător înainte de Crăciun", afirmă deputata USR Oana Țoiu.

Toate marile reforme din Educație sunt amânate pentru 2025, iar noile Legi ale Educației nu au primit finanțarea necesară în bugetul PSD-PNL pe 2024.


Go to top