Senatorul USR Marius Bodea: „Incompetenta coaliție securisto-socialistă lasă România fără banii din PNRR!”

Senatorul USR de Iași, Marius Bodea, acuză coaliția securisto-socialistă că a ratat țintele pentru PNRR, motiv pentru care România nu poate să primească o nouă tranșă de bani europeni.
Într-o declarație politică, senatorul USR Marius Bodea arată că USR a elaborat un adevărat ”manual ale unei bune guvernări”, documentul cuprinzând toate reformele necesare pentru o dezvoltare durabilă a țării. Senatorul USR de Iași, Marius Bodea, precizează că „incompetența actualei coaliții de guvernare PSD-PNL-UDMR este atât de uriașă încât reușește să strice planul de țară pe care USR l-a lăsat ”la cheie”.”
Marius Bodea: „Povestea asta cu jaloanele ratate în trimestrul 2 nici măcar nu e nouă. A devenit un fel de „modus operandi” al actualului guvern Ciucă. La finalul anului trecut, România bifase doar 18 din cele 21 ce ar fi trebuit să fie gata până la 31 decembrie. Trei luni mai târziu, schema s-a repetat și Executivul a încercat, în ultimele 2 zile din martie, să închidă pe repede înainte jaloanele din PNRR aferente primului semestru din 2021.”
Senatorul USR de Iași, Marius Bodea, afirmă că, în plus, PNRR este un program clar pentru legarea, în sfârșit, a Moldovei de restul țării prin autostrăzi „dar PSD și PNL mai repede ies din Europa decât să dea șansa celei mai sărace regiuni a UE să-și atingă potențialul maxim de dezvoltare.”
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:

PNRR, pus în pericol de incompetență și delăsare. Doar 5 din 27 de jaloane îndeplinite!

Incompetența actualei coaliții de guvernare PSD-PNL-UDMR este atât de uriașă încât reușește să strice planul de țară pe care USR l-a lăsat „la cheie”. Tot ce trebuia să facă această gașcă de obsedați de furt era să aplice ce scrie clar și simplu în Planul Național de Redresare și Reziliență.
PNRR reprezintă manualul unui bune guvernări, un manual făcut de colegii mei din USR în așa fel încât să-l priceapă și niște nespecialiști. Sunt trecute acolo reformele care trebuie făcute și investițiile care sunt absolut necesare pentru ca România să se dezvolte sănătos. Sunt menționate acolo termene clare de implementare, jaloane ce trebuie atinse și țintele finale unde ar trebui să ajungem.
Dacă documentul – repet, lăsat „la cheie” de USR – ar fi fost pur și simplu implementat, România ar fi arătat ca o țară cu adevărat modernă în 2026. Doar că o țară modernă, cu sistem de educație eficient, o justiție puternică și o administrație care funcționează, nu poate fi furată în voie, singurul scop pe care îl are în acest moment coaliția PSD-PNL-UDMR.
Prin urmare, această grupare mafiotă de stat face tot posibilul să întârzie, să blocheze și, dacă s-ar putea, chiar să anuleze PNRR. Nu e de mirare, așadar, că deși până la 30 iunie (adică finalul trimestrului al doilea) ar fi trebuit să fie rezolvate 27 de ținte și jaloane, guvernul condus de generalul Nicolae Ciucă – un militar care știe ce înseamnă ordinea și disciplina, ni s-a spus – a reușit să finalizeze abia 5. 5 din 27.
22 de jaloane și ținte – esențiale pentru reforme și pentru investiții, fără de care România nu poate primi o nouă tranșă de bani europeni – au rămas undeva în aer, să fie finalizate data viitoare. Cândva.
Între timp, Nicolae Ciucă se laudă triumfal că România a investit primii bani din PNRR în extraordinarul și absolut esențialul proiect pentru țară de a pune niște polistiren pe câteva primării de comună.
Sigur, e nevoie și de așa ceva, dar miza PNRR nu e despre asta. Planul Național de Redresare și Reziliență are ținte și jaloane clare de reformă a justiției – un capitol dureros pentru pesediști și liberali, care mai degrabă ar da foc la țară decât să redea putere procurorilor.
PNRR are un program clar pentru legarea, în sfârșit, a Moldovei de restul țării prin autostrăzi. Dar PSD și PNL mai repede ies din Europa decât să dea șansa celei mai sărace regiuni a UE să-și atingă potențialul maxim de dezvoltare.
Povestea asta cu jaloanele ratate în trimestrul 2 nici măcar nu e nouă. A devenit un fel de „modus operandi” al actualului guvern Ciucă. La finalul anului trecut, România bifase doar 18 din cele 21 ce ar fi trebuit să fie gata până la 31 decembrie. Trei luni mai târziu, schema s-a repetat și Executivul a încercat, în ultimele 2 zile din martie, să închidă pe repede înainte jaloanele din PNRR aferente primului semestru din 2021.
Actuala coaliție de guvernare este exact ca personajul din dosarul penal al ministrului Agriculturii: nu e în stare să învețe nici măcar subiectele date de-a gata și pică chiar și concursuri care erau dinainte aranjate.
Atât de mare e nivelul de incompetență. Concluzia e, deocamdată, pesimistă. Singura soluție este să presăm această gașcă de nepricepuți să-și facă totuși treaba. Politicieni din opoziție și societate civilă, uniți, să punem presiune pe acești indivizi care vor România în anul 1990, nu în 2026.
 
 


Go to top