Senatorul USR PLUS Radu Mihail: ”Românii din Diaspora reprezintă o șansă pentru modernizarea ANFP”

Senatorul USR PLUS de Diaspora, Radu Mihail, a organizat o dezbartere on line cu noul președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Liviu Mălureanu. În cadrul dezbaterii, Mălureanu a vorbit despre proiectele deja începute în agenție, pe care încearca să le dezvolte la un nivel mai mare prin Programul National de Redresare și Reziliență. Mălureanu a spus că în acest moment se află în faza de pilot implementarea unui concurs național pe modelul EPSO care, dacă se va reuși, va putea conduce, în cele din urmă, la dispariția “concursurilor scoase la dedicație”.

Liviu Mălureanu: ”Am reușit să obținem alocarea unui buget de aproximativ 40 de milioane de euro din PNRR pentru reforma administrației, pe partea de resursă umană: digitalizare, standardizarea fișelor de post, managementul performanței. De asemenea, faptul că am reușit să scoatem la lumină concursurile, să publicăm toate posturile vacante și cerințele lor și să le facem publice pe rețelele sociale, este de natură a reda încrederea tinerilor în modul în care se desfășoară competiția și să reușim, în cele din urmă, să atragem tineri talentați și muncitori în administrația publică.”

La rândul său, Radu Mihail a fost interesat să afle în ce mod ar putea contribui românii din Diaspora la dezvoltarea administrației românești.

Radu Mihail: ”Una din marile nemulțumiri ale românilor din Diaspora este felul în care funcționează aparatul administrativ din România în comparație cu felul în care funcținează el în țări din vestul Europei. Mulți dintre ei, care vor <<o țară ca afară>> ar  vrea să contribuie la modernizarea administrației românești deoarece știm cu toții că o țară se schimbă prin cei care nu mai vor să stea deoparte!”.   

Liviu Malureanu a subliniat faptul că aceștia se pot implica, în primul rând, în cadrul dezbaterilor pe care instituția le organizează cu societatea civilă dar – și mai important - ar putea să se întoarcă acasă și să intre în administrația românească, cunoștințele și viziunea lor din afară putând face în mod real diferența.
Președintele ANFP a mai adăugat că printre proiectele la care se lucrează sunt: crearea unei baze de date cu tot personalul bugetar din România care va oferi o imagine completă și  corectă a sectorului bugetar, inclusiv pe partea de salarizare, ceea ce va ajuta Guvernul să își fundamenteze politicile salariale pe cifre reale.

La rândul său, Senatorul USR de Diaspora, Radu Mihail a arătat, prin analogie, importanța cartografierii corecte a Diasporei, ca punct de plecare pentru politicile publice pentru Diaspora.

Întâlnirea face parte din seria întâlnirilor online prin care senatorul Radu Mihail aduce mai aproape instituțiile statului de românii din Diaspora.
 


Go to top