Senatorul USR Cristian Ghica, întrebare pentru miniștrii Sănătății și Educației: Care este stadiul expertizării seismice a școlilor și spitalelor din România, conform legii?

În contextul cutremurelor din Turcia, care au cauzat prăbușirea a mii de clădiri și au provocat moartea a mii de persoane, senatorul USR Cristian Ghica a adresat interpelări miniștrilor Sănătății și Educației privind expertizarea școlilor și spitalelor din România, conform legii.
 
 
Niciodată nu putem fi suficient de pregătiți în fața unui cutremur. Dar putem lua măcar măsurile esențiale. Am trimis astăzi mai multe întrebări către ministerele Sănătății, Educației și Dezvoltării în care am cerut detalii despre stadiul implementării celor două legi privind expertizarea seismică a școlilor și spitalelor. Sunt două legi pe care le-am inițiat și care au fost promulgate în 2019 și, respectiv, în 2022. Acestea prevedeau obligația autorităților locale de a realiza expertizarea seismică a școlilor și a spitalelor construite înainte de 1978, astfel încât să se știe care sunt imobilele care au nevoie urgentă de consolidare”, a declarat senatorul Cristian Ghica.
 
Cele două legi (https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=17615 și https://193.226.121.238/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=17237) al căror inițiator este senatorul USR Cristian Ghica prevăd expertizarea tehnică și încadrarea în categorii de risc seismic pentru toate școlile, respectiv spitalele de pe teritoriul României, până la data de 1 iunie 2024. Peste 3 milioane de copii învață în aproximativ 6.000 de clădiri fără a avea informații dacă acestea rezistă sau nu la cutremure mai puternice, în condițiile în care România este poziționată într-o zonă seismică activă.
 
Printre întrebările adresate miniștrilor, se numără:
•           Câte instituții de învățământ și spitale au fost evaluate?
•           Care sunt rezultatele evaluării, câte și în ce grade de risc sunt încadrate?
•           Care sunt măsurile luate pentru protecția copiilor și/sau a pacienților, precum și a personalului auxiliar, în concordanță cu gradele de risc alocate?
 


Go to top