USR cere coaliției de guvernare să nu forțeze o comisie specială pentru legile Educației

Ștefan Pălărie, senator USR: „Educația are nevoie de dezbatere, nu de dictatură!”


USR cere coaliției de guvernare să dea dovadă de responsabilitate măcar în ultimul ceas și să nu forțeze trecerea pe repede-înainte, prin comisie specială, a modificărilor la legile Educației propuse de ministrul Ligia Deca.

Crearea unei „comisii speciale” pentru dezbaterea rapidă și într-un cadru restrâns a modificărilor nu numai că nu se justifică, dar este total nocivă, în condițiile în care Ligia Deca a refuzat cu obstinație o dezbatere publică reală pe subiect.

„În acest moment, nu știm ce o să dezbatem. Unde sunt legile? Ele nu sunt nici acum publice în forma lor finală. Una a intrat în ședința de guvern și alta a ieșit. Pare că Guvernul încă lucrează la ele, deși le-a adoptat! E inadmisibil ca, la două zile de la ședință, să nu știm care este conținutul exact privind ce a ieșit din ședința de guvern. Știm din declarații că salariile profesorilor au intrat în Guvern, dar s-au pierdut pe undeva, pe drum, căci doamna ministru a anunțat că ele vor fi stabilite ulterior în Legea salarizării. Arătați legile!”, spune Ștefan Pălărie.

Nimic nu justifică urgența, decât teama Ligiei Deca de dezbateri reale, cu toate părțile implicate în educație: elevi, profesori, studenți, părinți, autorități locale.

„Știm că există și în coaliție voci care s-au exprimat public în favoarea unor dezbateri de substanță a modificărilor la legile Educației. Le cer și lor să nu voteze și să nu susțină demersul doamnei Deca. Faceți presiune să avem o dezbatere reală! Educația din România are nevoie de dezbatere, nu de dictatură”, mai spune senatorul USR.


Go to top