Senatorul USR Cristian Bordei: „Podul de piatră” de la Bonțida s-a dărâmat... Până când vom face altul, pe râu în jos, altul mai trainic și mai frumos, viața oamenilor e în pericol”

Senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei, îl acuză președintele Consiliului Județean Cluj de inconștiență, în condițiile în care în localitatea Bonțida, până la finalizarea podului permanent, a fost dat în folosire un pod provizoriu dar care pune în pericol viețile cetățenilor. Podul provizoriu nu a fost autorizat nici de către Poliția Română, nici de către Apele Române, iar la nu mai puțin de trei zile de când a fost dat în folosință s-a crăpat.

Senatorul USR Cristian Bordei afirmă că locuitorii din Bonținda au două variante pentru a ieși din localitate – fie o rută ocolitoare mult mai lungă, fie un alt pod aflat într-o stare deplorabilă. Locuitorii din zona respectivă ocolesc foarte mult pentru a ajunge la muncă, copiii nu pot ajunge la școală, iar un alt aspect deosebit de important este că nu toți locuitorii dețin mijloace personale de transport.

De asemenea, precizează Senatorul USR că urmează un eveniment de anvergură, care aduce venituri considerabile în bugetul local, festivalul „Electric Castle”.

Cristian Bordei: Nu își asumă nimeni răspunderea pentru trecerea mașinilor în aceste condiții. Consiliul Județean Cluj nu a venit cu soluții pe termen scurt, iar podul provizoriu nu este autorizat și nici avizat de Apele Române sau de Poliția Română. Se pare că termenul dat de constructor pentru finalizarea podului este de patru luni, dar știm cu toții foarte bine cum stăm în România la capitolul „termene”.
 
În declarația politică, senatorul USR Cristian Bordei arată că președintele Consiliului Județean își schimbă afirmațiile după cum îi este convenabil – inițial a afirmat că podul provizoriu este destinat traficului local, iar ulterior a scris pe Facebook că nu are decât scop tehnologic, pentru șantier. Vă place doar să editați postări pe Facebook ca să vă scoateți din mocirlă” concluzionează Senatorul USR.

Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:

Consiliul Județean Cluj și podul pe care nu l-a luat apa!
La Bonțida, județul Cluj, s-a construit un pod provizoriu peste râul Someș, ca variantă ocolitoare până la construirea podului ce va fi permanent, spune Alin Tișe - Președintele Consiliului Județean Cluj și membru al PNL. Construirea unui pod provizoriu era absolut necesară, deoarece râul Someș împarte în două comuna Bonțida, iar acest pod făcea trecerea dintre cele două maluri, pe ambele fiind construite locuințe.
 
Podul a crăpat - și nu a crăpat oricând, ci la trei zile după darea lui în folosință. Cetățenii comunei Bonțida sunt de-a dreptul furioși, pentru că acum au doar două variante de ieșire din comună: pe la Jucu, rută mai lungă cu 11 kilometri, ori pe la podul de la Răscruci care este într-o stare deplorabilă. Oamenii nu pot ajunge la gară pentru a lua trenul spre Cluj sau Gherla, unde unii dintre ei muncesc pentru a-și întreține familiile.
 
Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, se mai și joacă cu informațiile lansate în spațiul public. Ba spune că podul provizoriu este destinat tuturor cetățenilor ca variantă ocolitoare, ba schimbă placa în funcție de cum îi convine și scrie pe Facebook că podul este unul tehnologic pentru șantier și nu este destinat traficului.
 
Nu își asumă nimeni răspunderea pentru trecerea mașinilor în aceste condiții. Consiliul Județean Cluj nu a venit cu soluții pe termen scurt, iar podul provizoriu nu este autorizat și nici avizat de Apele Române sau de Poliția Română. Se pare că termenul dat de constructor pentru finalizarea podului este de patru luni, dar știm cu toții foarte bine cum stăm în România la capitolul „termene”.
 
Urmează festivalul Electric Castle, un eveniment de anvergură care va avea loc în perioada 19 - 23 iulie și care aduce mulți bani atât comunei, cât și județului. Oamenii trebuie să ocolească făcând mulți kilometri în plus pentru a ajunge la muncă, iar copiii nu pot merge la școală. Țineți cont că nu toți cetățenii Bonțidei dețin mijloace de deplasare personale. Tișe se joacă cu locurile de muncă ale cetățenilor, educația copiilor și economia locală, spălându-se pe mâini cu ideea că Poliția Rutieră stabilește rutele ocolitoare și podul provizoriu nu era destinat circulației rutiere. Ba era destinat, domnule Tișe, că doar așa ați declarat prima dată, înainte să crape podul. Vă place doar să editați postări pe Facebook ca să vă scoateți din mocirlă.
 


Go to top