USR: Domnule Ciolacu, aduceți Legea salarizării în Parlament, altfel riscăm ca anul școlar să înceapă cu o nouă grevă

Senatorul USR Ștefan Pălărie îi cere prim-ministrului Marcel Ciolacu să aducă de urgență legea salarizării unitare în Parlamenta, altfel existând riscul ca începerea anului școlar să fie marcat de o nouă grevă sau de demisiile a mii de directori de școală.
Apelul senatorului USR Ștefan Pălărie, membru al comisiei pentru învățământ din Senat, survine în contextul în care  2500 de directori de școli care au rămas cu salarii mai mici decât profesorii pe care îi conduc au trimis o scrisoare Guvernului în care amenință cu demisiile.

Ștefan Pălărie consideră că directorii de școală au un job de mare răspundere dar care este prost plătit. Pentru că nu mai suportă, cei 2500 au semnat o scrisoare și amenință că își vor da demisia, dacă Guvernul închide ochii, cum o face de obicei.

Ștefan Pălărie: ”Acum doar două luni Ciolacu Marcel - cel mai tare din Guvern, declara: „Când vine vorba de educație, speranța nu va fi o opțiune pentru mine, ca prim-ministru. Voi livra la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă”. Luați aceste declarațiile și promisiunile Guvernului PSD-PNL și vedeți când trebuia să vină cu o propunere de salarizare unică. De mult, deja! Amânarea asta este tot o formă de a face „economii la buget”. Este o înghețarea a salariilor, de facto.”

Ștefan Pălărie atrage atenția că lipsa dialogului și a unei propuneri serioase este o iresponsabilitate maximă față de profesori, față de elevi, față de părinți în condițiile în care anul școlar tocmai stă să înceapă.

”Singurii care își freacă mâinile acum sunt baronii locali care văd „oportunitatea” să numească în schimbul demisionarilor ... niște directori interimari, niște obedienți politic, să mai rezolve niște sinecuri. Nu pe bază de competență, evident, ci pe bază de carnet de partid. Vedeți, degeaba  faci concursuri pentru directori, să încerci să ții oameni buni în management, dacă apoi îi alungi prin toate mijloacele”, acuză senatorul USR Ștefan Pălărie.
 
 


Go to top