Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatorul USR Marius Bodea: ”Cine este mai distructiv pentru Iași: un primar corupt pesedist sau un primar corupt penelist?”

Senatorul USR de Iași, Marius Bodea, se întreabă retoric: ”Cine este mai distructiv pentru Iași: un primar corupt pesedist sau un primar corupt penelist?” arătând că rezultatele corupției sunt aceleași, indiferent de culoarea politică a alesului local.

Într-o declarație politică, senatorul Marius Bodea argumentează că motivul principal la falimentului dezvoltării Iașului îl constituie corupția și incapacitatea aleșilor locali de a face ceva, cu adevărat, pentru locuitorii orașului.
 
Marius Bodea: Singurul lucru la care se pricepe Mihai Chirica este să dea o poleială peste multele mizerii pe care le-a făcut: a pus niște piatră cubică pe pietonal, câteva flori prin centru și o roată mare de Crăciun și cam atât. În schimb, când vine vorba despre adevăratele probleme ale Iașului, primarul nu poate prezenta decât niște planuri grandomane care rămân pe hârtie. Asfaltul e praf în majoritatea orașului, traficul este infernal. Puținele tramvaie noi care circulă nu sunt meritul său, fiind cumpărate printr-o licitație organizată de Guvern.”
În declarația sa politică, senatorul USR de Iași, Marius Bodea susține că problemele reale ale Iașului: trafic infernal, poluare, lipsa unei banale parcări la aeroport nu sunt decât rezultatul falimentului unei întregi administrații, pentru care interesele imobiliare sunt mult înaintea intereselor comunității.
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
 
”Ce culoare i se potrivește mai bine primarului Chirica?
Cine este mai distructiv pentru Iași: un primar corupt pesedist sau un primar corupt penelist? Răspunsul este evident pentru mulți dintre noi: în ambele variante orașul pierde. Ce te faci însă când primarul corupt roșu se vopsește în primar corupt galben? Răspunsul îl constatăm pe pielea noastră, de 9 ani încoace: orașul devine falimentar.
 
Singurul lucru la care se pricepe Mihai Chirica este să dea o poleială peste multele mizerii pe care le-a făcut: a pus niște piatră cubică pe pietonal, câteva flori prin centru și o roată mare de Crăciun și cam atât. În schimb, când vine vorba despre adevăratele probleme ale Iașului, primarul nu poate prezenta decât niște planuri grandomane care rămân pe hârtie. Asfaltul e praf în majoritatea orașului, traficul este infernal. Puținele tramvaie noi care circulă nu sunt meritul său, fiind cumpărate printr-o licitație organizată de Guvern.
 
Dacă îl pui pe Mihai Chirica să rezolve o situație de criză, l-ai închis. I se blochează mintea. Un exemplu recent, situația de la Aeroport: faptul că Primăria Iaşi s-a răzgândit şi va permite accesul până în faţa terminalului Aeroportului tuturor maşinilor care transportă pasageri care pot face dovada achiziţionării unui bilet de avion, arată că soluţia lui iniţială, cu interzicere totală şi transport exclusiv cu autobuzul era o absurditate.
 
Dincolo de problemele puse de şantierul noii parcări a Aeroportului, va rămâne de actualitate problema imposibil de rezolvat a ambuteiajelor pe drumul strâmt care şerpuieşte prin pădurea de la Ciric. Aici se vede în mod clar (şi pe măsură ce ne apropiem de vară şi o vom parcurge va deveni acută aglomeraţia) falimentul unei întregi administraţii, care nu a fost în stare să găsească în 9 ani o rută alternativă la drumul subdimensionat care merge acum către un aeroport în dezvoltare.
 
Creșterea numărului de pasageri nu a început dintr-o dată, ca primarul să aibă măcar scuza eternă că „a fost luat prin surprindere”. Tendințele sunt acestea de un deceniu aproape. Și, cu toate astea, Mihai Chirica, în subordinea căruia este drumul, a asistat pasiv până la situația de acum. În loc să muncească pentru viitor şi pentru a construi noi drumuri de acces, Chirica şi Alexe nu au stat în timpul pandemiei să supravegheze vreun şantier al noilor drumuri (căci construcţiile au duduit şi în timpul restricţiilor), ci pe zoom sau prin cine știe ce birou.
Mă întreb în ce ar trebui să se transforme acum Mihai Chirica pentru a fi un primar bun pentru Iași?”
 
 



Go to top