Senatorul USR Sebastian Cernic: „Guvernul sărăciei promite din pix bani pentru educarea copiilor

Senatorul USR de Bacău, Sebastian Cernic condamnă guvernul toxic pentru mușamalizarea bullying-ului din școlile românești. În Bacău, un tânăr de 15 ani a fost reținut în urma unei filmări postate pe social media în care agresa doi elevi cu Cerințe Educaționale Speciale (CES).

Într-o declarație politică, senatorul USR Sebastian Cernic arată că la nivel de coaliție au fost făcute promisiuni în gol privind mărirea numărului de consilieri școlari și elaborarea de strategii pentru combaterea acestei grave probleme, dar acolo unde nu există finanțare, unde nu sunt numite persoane responsabile, unde instituțiile nu știu ce să facă și cum să susțină acțiuni de prevenție, toate aceste măsuri sunt inutile.

Senatorul USR Sebastian Cernic: Am locuit câțiva ani în Marea Britanie și am văzut că acolo din momentul în care apare un astfel de caz în școală sunt alertați părinții, poliția, psihologii școlii, asistenții sociali din localitate și lucrează împreună pentru a găsi cauza, și nu ca la noi, unde se încearcă imediat ascunderea cazurilor și a problemelor din școli.

Senatorul USR de Bacău, Sebastian Cernic face apel la membrii guvernului să aloce bani din bugetul de stat și să determine atribuții clare în sarcina instituțiilor din subordine pentru educarea copiilor și pentru prevenirea traumelor grave ce rezultă din agresiunea de tip bullying.
 
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
 
Stimați colegi senatori,
Vă propun ca de astăzi să vorbim mai mult despre un subiect care a fost ascuns sub preș zeci de ani în școala românească. Este vorba despre bullying.
Pornim discuția de la cel mai recent caz din județul din care vin eu, din Bacău. Un tânăr de 15 ani, de la liceul Dumitru Madgeron din Bacău, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce o filmare apărută pe rețelele de socializare arăta cum acesta agresa doi elevi cu Cerințe Educaționale Speciale (CES). Poate dacă nu era scandalul atât de mare se trecea și peste acest incident ca peste alte mii de acest fel.
S-au promis mai mulți consilieri școlari în ultimii 10 ani de către fiecare Guvern. Dar nu s-a făcut aproape nimic. S-au scris strategii și au fost ședințe cu inspectorii, prefecții și alte autorități locale – toate fără rezultate.
Stimați colegi, hârtia suportă orice. Și legea prevedea o serie de măsuri pentru combaterea acestui fenomen. Dar acolo unde nu există finanțare, unde nu sunt numite persoane responsabile, unde instituțiile nu știu ce să facă și cum să susțină acțiuni de prevenție, toate aceste măsuri sunt inutile.
Am locuit câțiva ani în Marea Britanie și am văzut că acolo din momentul în care apare un astfel de caz în școală sunt alertați părinții, poliția, psihologii școlii, asistenții sociali din localitate și lucrează împreună pentru a găsi cauza, și nu ca la noi, unde se încearcă imediat ascunderea cazurilor și a problemelor din școli.
Îi rog pe colegii care sunt la guvernare să le spună miniștrilor cu responsabilități clare în combaterea bullying-lui că dacă vor să combată această problemă, atunci să prevadă bani în buget și să aloce sarcini clare instituțiilor din subordine pentru educarea corespunzătoare a elevilor cu privire la acest fenomen. Bulliying-ul produce traume pe viață copiilor agresați. Vă rog să ne concentrăm atenția asupra salvării copiilor. Nu transformați și aceste cazuri în motive de răfuială politică. Nu blamați școala, elevii sau părinții. Guvernele au fost cele care au încurajat un astfel de comportament iresponsabil din partea instituțiilor statului, prin subfinanțarea educației. Când nu dai bani, nu poți să ceri nici calitate sau responsabilitate.”
 
 


Go to top