Senatorul USR Marius Bodea: „Ministrul Dîncu scoate România din NATO!”

Senatorul USR de Iași, Marius Bodea, acuză ministrul apărării de incompetență cruntă. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a făcut o serie de declarații care au demonstrat nu numai lipsa de cunoștințe de care este nevoie în mod imperios pentru a conduce Ministerul Apărării Naționale dar și lipsa de tact diplomatic.

Într-o declarație politică, senatorul USR Marius Bodea arată că ministrul Dîncu, în cadrul unui discurs a menționat Austria ca exemplu de stat membru NATO, cu toate că Austria este stat neutru. Senatorul constată astfel că „Ministrul PSD al Apărării nu cunoaște domeniul pe care-l administrează, căci Austria este una dintre țările europene care nu face parte din organizația nord-atlantică”. Mai mult decât atât, ministrul afirmă cu certitudine că soluția problemelor actuale constă în negocierea dintre Rusia, NATO și SUA.

Marius Bodea: Ministrul Apărării a reușit, cu o singură declarație făcută în octombrie într-o emisiune de televiziune, să pună România în contradicție cu politica NATO, alianță din care, repet pentru Vasile Dîncu, țara noastră face parte, și cu partenerul strategic SUA. Iar NATO și SUA nu iau în calcul, în acest moment, nici o rezolvare a războiului prin cedarea în fața lui Vladimir Putin.”

Senatorul USR de Iași, Marius Bodea, afirmă că ministrul Vasile Dîncu a făcut o serie de afirmații care se pliază pe linia propagandei rusești, devenind o portavoce a minciunilor Rusiei”. Ministrul PSD-ist, practic, îndeamnă ucrainenii să renunțe la apărarea țării și a propriului popor.  Președintele Volodimir Zelenski a susținut cu fermitate că lupta fermă împotriva invadatorilor ruși va continua până la eliberarea țării de sub ocupație. În final, senatorul USR arată cu ironie: „E ciudat că Vasile Dîncu a repetat de atâtea ori într-un singur an ceea ce se susține și la Kremlin. Sper să fie doar o coincidență.”
 
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
„Dîncu scoate România din NATO!

„Trebuie să revenim la valorile de acum 30 de ani, în momentul în care gândeam securitatea alături de Rusia, nu împotriva Rusiei”, declara ministrul Apărării, Vasile Dîncu, în ianuarie anul acesta, cu puțin timp înainte ca dictatorul Vladimir Putin să ordone invadarea militară a Ucrainei și să distrugă pacea pe continentul european.
„Sigură că sunt țări, Austria, de exemplu, care este o țară modernă, face parte din NATO și are un sistem de armată obligatorie. Dar este o excepție aproape în zonele noastre”, afirma în iulie același Vasile Dîncu.

Ministrul PSD al Apărării nu cunoaște domeniul pe care-l administrează, căci Austria este una dintre țările europene care nu face parte din organizația nord-atlantică. Organizație cu care Vasile Dîncu, ca reprezentant al Ministerului Apărării Naționale a României, este obligat să colaboreze. Și ar fi fost decent să-i cunoască măcar membrii.

„Singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia”. Acesta este apogeul declarațiilor scandaloase sau care i-au arătat incompetența făcute de Vasile Dîncu în 2022.

Ministrul Apărării a reușit, cu o singură declarație făcută în octombrie într-o emisiune de televiziune, să pună România în contradicție cu politica NATO, alianță din care, repet pentru Vasile Dîncu, țara noastră face parte, și cu partenerul strategic SUA. Iar NATO și SUA nu iau în calcul, în acest moment, nici o rezolvare a războiului prin cedarea în fața lui Vladimir Putin.

Vasile Dîncu a reușit să supere cu această afirmație pe vecinii ucraineni, care își dau viața în aceste zile fie în bombardamentele teroriste ale armatei rusești, care lovește cu rachete în civili, fie pe câmpul de luptă, pentru a-și salva țara și, prin extensie, toată Europa.

Volodimir Zelenski chiar a reacționat și a afirmat, pe bună dreptate, că „teroarea constantă împotriva populației civile este respingerea evidentă de către Rusia a negocierilor reale”.

Uimitor este că Vasile Dîncu a mai făcut o afirmație care repetă de fapt propaganda rusească, ministrul devenind o portavoce a minciunilor Rusiei. „Ideal ar fi să se ajungă la o situaţie de negociere, chiar dacă s-ar ajunge la un conflict îngheţat, negocierea tot ar face mai mult bine decât ceea ce se întâmplă acum, distrugerea de vieţi omeneşti, de bunuri”, a afirmat ministrul. Este exact ceea ce spun Putin și aparatul său de propagandă, Ucraina să renunțe să își mai recupereze teritoriile, pentru a salva vieți omenești. Vieți distruse, de fapt, de soldații ruși.

E ciudat că Vasile Dîncu a repetat de atâtea ori într-un singur an ceea ce se susține și la Kremlin. Sper să fie doar o coincidență.”
 


Go to top