Senatorul USR Marius Bodea: Politicile etatiste și blocarea reformelor au făcut din PNL un partid liberal doar cu numele”

Senatorul USR de Iași, Marius Bodea, acuză că în timp ce Românii trec printr-o situație complicată, în timp ce prețurile la energie au explodat, prețurile la alimente la fel, economia țării este în scădere iar inflația a depăști 10%, actualul guvern nu ia măsurile ce se impun pentru ieșirea din criză, ba din contră.
Într-o declarație politică, senatorul Marius Bodea acuză premierul liberal că în loc să dea jos milităria din pod în ceea ce privește cheltuielile bugetare – deja exagerate și finanțate cu împrumuturi împovărătoare, s-a lăsat tras în groapa săpată de PSD economiei și României, mărind și mai mult cheltuielile publice din bani pe care țara nu îi are.
 
Marius Bodea: ”PSD aruncă cu „plăcinte” în populație – singura politică pe care o știe, care s-a dovedit falimentară deja de prea multe ori în ultimii 30 de ani, pentru că generalului-premier îi e frică de un război real pentru reformarea statului în sensul transformării sale într-un aparat eficient. Doctorul Nicolae Ciucă, PSD, PNL și UDMR au venit cu un pachet de măsuri economice și sociale de 17,3 miliarde lei care poate fi comparat, în principiu, cu o stropitoare adusă să stingă incendiul care a cuprins un bloc.”
În declarația sa politică, senatorul USR de Iași, Marius Bodea arată că perspectiva economică a României rămâne negativă, o constatare din partea agențiilor de rating internaționale, iar acest program „economic și social” al Dr. Nicolae Ciucă-PSD-PNL-UDMR  este, în fapt, o mare minciună.
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
 
”Marea împărțeală din banii care nu există
 
„La plăcinte înainte, la război înapoi” spune o vorbă veche românească, o expresie care i se aplică, din păcate, prea bine celui mai nepriceput economist dintre generalii României, Dr. Nicolae Ciucă, și celui mai socialist dintre partidele așa-zis de dreapta, PNL.
 
Românii trec printr-o situație complicată: prețurile la energie au explodat, prețurile la alimente la fel, economia țării este în scădere.
 
Dar, în loc ca PNL să ia măsurile potrivite la timp pentru a stimula investițiile care generează creștere, în loc ca premierul să coboare milităria din pod în ceea ce privește cheltuielile bugetare – deja exagerate și finanțate cu împrumuturi împovărătoare, Dr. Nicolae Ciucă s-a lăsat tras în groapa săpată de PSD economiei și României, mărind și mai mult cheltuielile publice din bani pe care țara nu îi are.
 
PSD aruncă cu „plăcinte” în populație – singura politică pe care o știe, care s-a dovedit falimentară deja de prea multe ori în ultimii 30 de ani, pentru că generalului-premier îi e frică de un război real pentru reformarea statului în sensul transformării sale într-un aparat eficient.
 
Dr. Nicolae Ciucă, PSD, PNL și UDMR au venit cu un pachet de măsuri economice și sociale de 17,3 miliarde lei care poate fi comparat, în principiu, cu o stropitoare adusă să stingă incendiul care a cuprins un bloc.
 
Acest program – unul făcut la disperare, fără nici o strategie, este prea puțin, prea târziu. Criza prin care trecem azi nu este o surpriză. Era clar încă de anul trecut, de când au explodat prețurile la energie, că vine. USR a propus, în 2021, măsuri concrete pentru a tempera efectele negative: reducerea aparatului de stat, încurajarea economiei prin reducerea poverii fiscale, eliminarea taxării la nivelul unui salariu minim prin Zero Taxe pe Salariu Minim. În prezent, România are cele mai mari taxe pe salariile mici din toata Europa.
 
PNL a ales să continue politicile etatiste și să împiedice orice tentativă de reformă. Apoi s-a aliat cu PSD și dezvoltarea României a fost întreruptă brutal. Cum să crească economia dacă este în continuare masiv îngreunată de un stat obez care tot crește pe spatele contribuabililor și pe datorii tot mai scumpe?
 
Minciuna acestui program „economic și social” al Dr. Nicolae Ciucă este că le dă românilor pe o parte câțiva lei, dar le ia pe cealaltă parte sute de lei printr-o inflație galopantă și mai tare alimentată, prin taxe enorme și prin împrumuturi masive pe care le face pe seama noastră.
Din păcate, perspectiva economică a României rămâne negativă. O confirmă agențiile de rating internaționale. Și o simțim cu toții cu fiecare zi care vine.”
 


Go to top