Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

USR cere din nou Senatului să dezbată eliminarea pensiilor speciale pentru primari

USR a cerut încă o dată Biroului Permanent al Senatului să ceară discutarea de urgență a inițiativei legislative de eliminare a pensiilor speciale pentru aleșii locali.

În adresa depusă se arată că ”propunerea legislativă L527/2021 pentru abrogarea art.210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, aflată în circuit legislativ în camera decizională, Senatul, a primit doar unul dintre cele 3 rapoarte necesare, respectiv din partea comisiei pentru muncă, familie și protecție socială” în timp ce termenul de depunere a raportului pentru celelalte două comisii, respectiv Comisia de Administrație Publică și Comisia Juridică, a fost depășit cu aproape nouă luni. 

Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat:”Se apropie data până la care a fost amânată intrarea în vigoare a prevederilor privind pensiile speciale ale primarilor. Pensiile speciale nu au fost niciodată implementate, fiind întotdeauna amânate, anual, de la legiferarea lor. Este timpul să scutim coaliția PSD-PNL-UDMR de chinul de inventa noi motive cu care să se mai justifice în fața propriilor primari – cărora le-au crescut, recent, salariile – că o să mai amâne încă o dată intrarea în vigoare a pensiilor speciale. Această chestiune trebuie tranșată definitiv și să eliminăm orice este «special»  în sistemul de pensii din România. Performanța administrativă și abilitatea de a atrage finanțări europene ar trebui să fie criteriul după care să fie răsplătită activitatea primarilor, nu faptul că ocupă, pur și simplu, o funcție.”



Go to top