Senatorul USR Ștefan Pălărie: ” România are nevoie de educație înainte de planuri contabile!”

Senatorul USR de București, Ștefan Pălărie, acuză Guvernul că aprobând un plan pentru finanțele publice pe următorii 50 de ani în care educația va rămâne la 2,4% din PIB condamnă învățământul românesc la subfinanțare și degradare. Într-o declarație politică, senatorul Ștefan Pălărie argumentează că aceasta este dovada unei viziuni contabile și lipsită de orice leadership, o viziune care va lipsi, decenii de-a rândul de inginerii, de cercetătorii, de profesorii care are atât de mare nevoie.

Ștefan Pălărie: Le solicit public, cu toată responsabilitatea, premierului, dar și ministrului educației, să iasă în fața românilor să explice acest memorandum anti-educație, anti-viitor, anti-dezvoltare. Nu putem pur și simplu să îngropăm orice altă dezbatere în afară de război, așa cum am făcut în pandemie, de dragul unei „păci” politice, în stilul atât de iubit, dar atât de găunos al președintelui Iohannis. Nu mai ascundeți sub preș asemenea lucruri, pentru că țara se pune pe butuci, unde va rămâne pentru un lung timp.”
 
În declarația sa politică, senatorul USR de București, Ștefan Pălărie, acuză guvernanții de ipocrizie, în condițiile în care, exact în momentul când vorbim despre România Educată și planuri pe zeci de ani pentru o altfel de educație, același Guvernanunță că educația va rămâne subfinanțată cronic pentru jumătate de veac.
 
”Educația NU SE CUMPĂRĂ în piață sau la talcioc. Nu o transferi ca la fotbal. Ți-o construiești cu greu, în timp, sau nu o vei avea niciodată” este concluzia declarației politice a senatorului USR de București, Ștefan Pălărie.

Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
  
 
Pentru 50 de ani lumină, nu de beznă - semnalul de alarmă din educație
 
Imaginați-vă un popor ca pe un copil, care are nevoie de educație pentru a crește, pentru a crede în el sau pentru a prospera în viață. Dacă-i tai educația, nu doar că nu crezi în el, dar îți bați joc de viitorul lui.
Iar noi suntem, din păcate, în a doua situație, cea cu bătaia de joc: Guvernul a aprobat, chiar zilele trecut, un plan pentru finanțele publice pe următorii 50 de ani … da, 50 de ani … în care educația va rămâne la 2,4% din PIB. Doar 2,4%! Atât. Asta este viziunea contabilă și lipsită de orice leadership a guvernanților.
Este un mare semnal de alarmă.
Gândiți-vă acum că, exact în momentul când vorbim despre România Educată și planuri pe zeci de ani pentru o altfel de educație - același Guvern, înainte de a face măcar pași timizi, anunță că educația va rămâne subfinanțată cronic pentru jumătate de veac.
Nu se poate să rămână așa, doar să trăim și să băltim. Lucrurile nu pot rămâne așa. Ar fi o condamnare pentru generații. Ar însemna să admitem că România nu mai intră niciodată, cu adevărat, în secolul 21, că vom mergem înainte cu mai multe viteze, asumat, cu pături de subdezvoltare și cu un potențial uman risipit printr-o strategie de stat.
Vă solicit dumneavoastră să dați un semnal colegilor din partide, să îi treziți din această alunecare.  Le solicit public, cu toată responsabilitatea, premierului, dar și ministrului educației, să iasă în fața românilor să explice acest memorandum anti-educație, anti-viitor, anti-dezvoltare.
Nu putem pur și simplu să îngropăm orice altă dezbatere în afară de război, așa cum am făcut în pandemie, de dragul unei „păci” politice, în stilul atât de iubit, dar atât de găunos al președintelui Iohannis. Nu mai ascundeți sub preș asemenea lucruri, pentru că țara se pune pe butuci, unde va rămâne pentru un lung timp.
Le transmit, de aici, și altora care sunt blocați în fraze goale de conținut: când noi, sau profesorii, sau asociațiile pentru educație… vorbim de creșteri de salarii pentru profesori sau de bani mai mulți din PIB, nu este „populism” sau demagogie. Nu vă mai ascundeți capul în nisip.
Ceea ce prezentăm este o viziune despre cum trebuie să crească România pe picioarele ei, pe de-a-ntregul. De unde vreți să vină ingineri de sisteme, să avem inovații sau, deopotrivă, oameni cu bune calificări în multe meserii? De unde vreți să vină bunii specialiști în administrație publică ori dascălii moderni pentru copiii noștri?
De unde? Pentru că lucrurile astea NU SE CUMPĂRĂ în piață sau la talcioc. Nu le transferi ca la fotbal. Ți le construiești cu greu, în timp, sau nu le vei avea niciodată.
Trebuie să terminăm cu viziunea asta despre educație - ca o junglă, din care scapă cine poate.
România are nevoie de educație înainte de planuri contabile!”
 


Go to top