Președintele Comisiei de Buget finanțe, senatorul USR PLUS Claudiu Mureșan consideră că ASF ar trebui să prezinte Parlamentului un audit de performanță

La inițiativa președintelui Comisiei pentru buget finanțe din Senat, senatorul USR PLUS Claudiu Mureșan, conducerea ASF a fost convocată, astăzi, pentru discuții privitoare la situația falimentului City Insurance. La audieri a participat și președintele Comisiei economice, senatoarea USR PLUS Silvia Dinică precum și alți membri ai celor patru comisii – buget finanțe și economică – din Senat și Camera Deputaților.

Audierea a avut ca obiectiv identificarea factorilor care au făcut posibilă prăbușirea companiei City Insurance, cu peste 3 milioane de polițe și a cauzelor care au împiedicat conducerea ASF să-și exercite în mod corespunzător rolul de supraveghere a pieței și să prevină falimentul celui mai mare jucător de pe piața RCA.

La solicitarea reprezentanților ASF, ședința a avut un caracter închis, pe motivul caracterului confidențial al informațiilor cu privire la măsurile luate de ASF, precum și a celor legate de anchetele pe care alte instituții ale statului le-au deschis în acest caz.

Președintele Comisiei, senatorul USR PLUS Claudiu Mureșan a cerut conducerii ASF un raport de activitate din ultimul an și un plan de strategie pentru perioada următoare, cu scopul de a diminua riscurile pe piața pe care instituția le supraveghează.

Claudiu Mureșan: ”Sunt mai multe întrebări la care va trebui să găsim rapid un răspuns: Ce pârghii are ASF pentru a opri scumpirea până la dublare a RCAurilor din cauza prăbușirii City? Cum și cât de protejat este cetățeanul în acest moment? Cum facem ca alte companii să nu mai comită ilegalități și abuzuri precum cele făcute de City? Recent, am modificat legea de funcționare a ASF astfel încât instituția să aibă instrumentele necesare pentru a controla piața și a asigura buna ei funcționare. Dacă ASF are nevoie de instrumente suplimentare, să vină cu propuneri, dar nu de genul imunitate penală absolută pentru toată conducerea instituției, căci nu o vom accepta niciodată.”

Președintele Comisiei de buget finanțe din Senat a mai anunțat că săptămâna viitoare va solicita Biroului Permanent constituirea unei comisii speciale care să lucreze la îmbunătățirea legislației în domeniul produselor financiare, cu precădere a asigurărilor. De asemenea, Claudiu Mureșan consideră că ASF ar trebui să prezinte Parlamentului și un audit de performanță, nu numai un simplu raport de activitate.

Claudiu Mureșan: ”Trebuie să analizăm performanța instituției, felul în care funcționează - sau nu – la parametrii ceruți în legea de organizare și funcționare și dacă instituția își îndeplinește rolul de garant al banilor românilor. Dacă nu am fost în stare să prevenim o asemenea calamitate ce a afectat 3 milioane de români, măcar să învățăm ceva din ea, ca să nu se mai repete.”
 


Go to top