Senatoarea USR de București, Silvia Dinică, susține că actuala clasă politică are șansa unică de a duce la capăt un proiect major pentru România: aderarea la Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare – OECD.
Într-o declarație politică, senatoarea Silvia Dinică arată că însăși invitația de a începe negocierile de aderare la OECD este o știre minunată și avertizează că în următoarele faze, România trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru a trece etapele stabilite pentru obținerea titlului de stat membru OECD.
Silvia Dinică: ”Organizația a întocmit un raport în care se prezintă problemele asupra cărora trebuie luate măsuri. României i se recomandă reformarea sistemului de pensii, accesul la educație și la sistemul sanitar să fie mai performant, să se minimalizeze inegalitatea regională a nivelului de trai, să se ia măsuri privind încadrarea pe piața muncii și cel mai important, să se continue lupta împotriva corupției pentru că aceasta va ajutat atât la îndeplinirea condițiilor OECD, cât și la creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile statului.”
Senatoarea USR de București, Silvia Dinică enumeră, în declarația sa politică, o serie întreagă de avantaje pe care România le va avea odată ce va deveni membru cu drepturi depline:
- recunoaşterea implicită, la nivel global, a statutului său de economie de piaţă funcţională şi democraţie consolidată,
- accesul la informaţiile necesare în domeniile prioritare pentru România
- accesul la instrumentele şi centrele de decizie economică ale OCDE
- posibilitatea de a contribui la guvernanţa economică globală,
- atragerea de investiții străine
- asistenţă în materie de politici publice din partea membrilor OCDE.
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
”Un pas înainte pentru România în OECD
Domnule președinte de ședință,
Doamnelor și domnilor senatori,
Stimați colegi,
Candidatura României pentru aderarea la OECD a fost depusă încă din anul 2004 și, de atunci, s-a încercat constant obținerea statutului de stat membru al OECD.
Acum, 18 ani mai târziu, România are o nouă șansă să facă parte din cea mai mare organizație economică din lume. Consiliul OECD a decis să redeschidă discuțiile de aderare cu șase țări candidate printre care se regăsește și România.
Din cauza pandemiei SARS-CoV-2, mai multe ramuri au fost afectate printre care și economia României.
Oportunitatea de a negocia aderarea la OECD este o veste extraordinară. În următoarele faze, România trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru a trece etapele stabilite pentru obținerea titlului de stat membru al OECD.
În acest sens, Organizația a întocmit un raport în care se prezintă problemele asupra cărora trebuie luate măsuri. Se recomandă reformarea sistemului de pensii, accesul la educație și la sistemul sanitar să fie mai performant, să se minimalizeze inegalitatea regională a nivelului de trai, să se ia măsuri privind încadrarea pe piața muncii și cel mai important, să se continue lupta împotriva corupției pentru că aceasta va ajutat atât la îndeplinirea condițiilor OECD, cât și la creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile statului.
Ca parlamentar, menționez că fac parte din rețeaua parlamentară a OECD și am participat activ în cadrul structurilor de lucru ale organizației. Totodată, sunt membru fondator al grupului de lucru pe inteligență artificială și am contribuit activ în cadrul întâlnirilor rețelei globale parlamentare a OECD.
Pentru România există numeroase avantaje ale aderării, precum: recunoaşterea implicită, la nivel global, a statutului său de economie de piaţă funcţională şi democraţie consolidată, accesul la informaţiile necesare în domeniile prioritare pentru România (cadrul de guvernare, reforma legislativă, anti-corupţia, politica fiscală, infrastructura de transport, agricultura, educaţia), accesul României la instrumentele şi centrele de decizie economică ale OCDE şi posibilitatea de a contribui la guvernanţa economică globală, atragerea de investiții străine și beneficiul asistenţei în materie de politici publice din partea membrilor OCDE prin realizarea periodică de evaluări ale politicilor României în domenii specifice (peer reviews) şi emiterea recomandărilor privind îmbunătăţirea acestora. În următoarea perioadă, ar trebui ca aceste aspecte să fie prioritare pentru toți cei responsabili de îndeplinirea condițiilor stabilite de OECD.
Este un drum lung de parcurs ce trebuie luat în serios, analizat amănunțit, nu este momentul să pierdem oportunitatea oferită. Trebuie să învățăm din greșelile trecutului pentru a fi capabili să ne dezvoltăm și să avem cât mai multe reușite.”