Senatorul USR de Bacău acuză Ministerul Sănătății, coaliția de guvernământ și Consiliul Județean Bacău că nu fac, practic, nimic pentru a îmbunătăți condițiile din spitalele românești.
Într-o declarație politică, Sebastian Cernic se referă la cazul Spitalului Județean Bacău unde aparatura medicală este uzată moral, sunt aparate și mai vechi de 15 ani, sunt mese de operație defecte, despre care medicii spun că se tem să nu se răstoarne cu pacienții pe ele.
Sebastian Cernic: ” Dacă astăzi, în România, sunt în continuare spitale care se degradează în loc să fie modernizate, există o singură explicație și o singură vină pentru acest lucru: nepăsarea, incompetența, corupția sau reaua-voință a tuturor celor care administrează spitalele. Iar managerii de spital și președinții consiliilor județene care au în subordine spitalele județene au toți un nume, îi știm și trebuie să le cerem socoteală direct.”
Senatorul USR de Bacău atrage atenția că în spital lipsesc ocazional seringi, branule, spirt, tifon, medicamente – antibiotice, analgezice, halate sterile, ace chirurgicale și materiale de sutură, și multe alte materiale sanitare și medicamente uzuale.
În încheierea declarației sale politice, Sebastian Cernic îi solicită președintelui CJ Bacău să spună ce măsuri a luat pentru combaterea mitei în spitalul județean și să lase deoparte scuza că ”nu sunt bani” și să facă investiți în Spitalul Județean Bacău.
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
”Medicii și pacienții din Spitalul Județean Bacău se plâng de mizeria din spital și că trebuie să aducă medicamente de acasă
Stimați colegi,
Această declarație politică nu este despre a arăta cu degetul probleme și lipsuri, ci despre a indica soluții la problemele din spitale.
Declarația mea este mai ales un îndemn la acțiune. Autoritățile locale și managerii de spitale au astăzi de unde să ia bani, foarte mulți bani, pentru a asigura curățenia, materialele sanitare și dotările necesare pentru tratarea corespunzătoare a pacienților. Dar nu o fac.
Dacă astăzi, în România, sunt în continuare spitale care se degradează în loc să fie modernizate, există o singură explicație și o singură vină pentru acest lucru: nepăsarea, incompetența, corupția sau reaua-voință a tuturor celor care administrează spitalele. Iar managerii de spital și președinții consiliilor județene care au în subordine spitalele județene au toți un nume, îi știm și trebuie să le cerem socoteală direct.
Concret, aș vrea să știu dacă la Bacău, președintele CJ, Valentin Ivancea, știe care sunt problemele grave din spitalul județean. Ar trebui să aibă situații peste situații, rapoarte, date, statistici. Nu știu dacă le are, iar dacă le are ce face cu ele. La cabinetul parlamentar de la Bacău am primit zeci de pacienți, medici și alți lucrători de la spitalul județean care mi-au semnalat chinul prin care trec acolo. De exemplu, printre cele mai recente lipsuri care mi-au fost aduse la cunoștință sunt seringi, branule, spirt, tifon, medicamente – antibiotice, analgezice, halate sterile, ace chirurgicale și materiale de sutură, și multe alte materiale sanitare și medicamente uzuale lipsesc periodic. Aparatura medicală este uzată moral, sunt aparate și mai vechi de 15 ani, sunt mese de operație defecte, despre care medicii spun că se tem să nu se răstoarne cu pacienții pe ele. Și multe altele, nici nu-mi vine să le mai enumăr, pentru că nu vreau să creez panică. Dar da, vreau să le transmit tuturor celor care răspund de Spitalul Județean Bacău că știu exact cum arată spitalul înăuntru, sub acoperișul pentru heliport. Sesizările pe care le-am primit sunt foarte grave.
Nimeni nu are nicio scuză pentru că situația continuă în acest fel. Îi solicit președintelui CJ Bacău să spună ce măsuri a luat pentru combaterea mitei în spitalul județean. Îi cer să facă investiții. În acest moment, România dispune de fonduri europene nerambursabile exact pentru acoperirea lipsurilor din spitale. Să se apuce toți de treabă! Acum!”