Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Adina Săniuță: ”În Țara lui Taxă Vodă, guvernul PNL-PSD știe doar să ia banii românilor, nu și să scadă cheltuielile nesimțite ale statului”

Senatoarea USR Adina Săniuță acuză alianța PSD-PNL că urmărește doar un singur lucru: cum să stoarcă bani de pe urma românilor, fără să se gândească o clipă să pună capăt cheltuielilor nesăbuite ale statului.

Într-o declarație politică, senatoarea USR de București acuză partidele din arcul guvernamental că întârzie în mod intenționat eliminarea ”taxei pe boală” deoarece în fiecare zi statul câștigă 500.000 de euro de pe urma oamenilor bolnavi.

Adina Săniuță: De ce să le scadă când au nevoie să își plătească specialii, să renoveze vile de protocol cu sume fabuloase de peste 7 milioane de euro, să finanțeze firme de partid și instituții care se ascund sub denumiri pompoase de centre de cercetare, academii sau centre de pregătire.”

În declarația sa politică, senatoarea USR de București, Adina Săniuță, enumeră câteva din măsurile propuse de USR pentru reducerea cheltuielilor:
  • Creșterea salariilor nete ale tuturor românilor prin reducerea taxării muncii.
  • Salarii mai mari pentru toți românii, nu doar pentru cei de la stat, care atenție, câștigă în medie cu 2700 de lei mai mult decât cei de la privat;
  • Desființarea privilegiilor injuste cum sunt pensiile speciale;
  • Desființarea sinecurilor;
  • Oprirea programelor pentru firme de partid;
  • Stimularea mediului de afaceri prin taxe reduse, pentru toate întreprinderile.
In continuare, textul integral al declarației politice:

”Țara lui Taxă Vodă - guvernul PNL-PSD știe doar să ia banii românilor, nu și să scadă cheltuielile nesimțite ale statului

Deși au promis în plenul Senatului că vor renunța la taxa pe boală, actuala coaliție PNL-PSD amână punerea pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților a proiectului prin care zeciuiala pe suferință este eliminată. De ce o fac? Pentru că vor să tragă de timp cât mai mult, având în vedere că încasează zilnic de la oamenii bolnavi sume de până la 500.000 de Euro. Chiar în momentul acestei declarații guvernul flămând PNL-PSD a mai încasat 250.000 de Euro, și este abia miezul zilei.

De fiecare dată când o inițiativă menită să scadă taxele ajunge în comisiile raportoare, răspunsul Ministerului Finanțelor este mereu același, tradus simplu pe înțelesul tuturor: nu sunt bani pentru români.
Niciodată nu iau în considerare scăderea cheltuielilor nesimțite ale statului.

De ce să le scadă când au nevoie să își plătească specialii, să renoveze vile de protocol cu sume fabuloase de peste 7 milioane de euro, să finanțeze firme de partid și instituții care se ascund sub denumiri pompoase de centre de cercetare, academii sau centre de pregătire.

Un buget cu adevărat liberal, care nu sufocă românii cu zeci de taxe, a fost propus de USR la finalul anului 2023, măsurile principale pentru reducerea cheltuielilor fiind:
  • Creșterea salariilor nete ale tuturor românilor prin reducerea taxării muncii. O măsură nediscriminatorie, care să fie aplicată în toate industriile și pentru toți românii care muncesc;
  • Salarii mai mari pentru toți românii, nu doar pentru cei de la stat, care atenție, câștigă în medie cu 2700 de lei mai mult decât cei de la privat. De unde? Din banii contribuabililor, aceia cărora statul le ia acum ȘI taxă pe boală;
  • Desființarea privilegiilor injuste cum sunt pensiile speciale;
  • Desființarea sinecurilor;
  • Oprirea programelor pentru firme de partid;
  • Stimularea mediului de afaceri prin taxe reduse, pentru toate întreprinderile.
România va fi cu adevărat țara prosperă pe care și-o doresc românii atunci când guvernarea va înțelege că adoptarea unor astfel de măsuri prin care să se gestionează eficient resursele publice sunt absolut necesare, iar scurgerile actuale de bani trebuie să înceteze!”
 



Go to top