Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Senatorul USR Cristian Bordei: „Banii europeni se fură greu”

Într-o declarație politică, Senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei, acuză coaliția sărăciei de rezultatele tragice față de randamentul implementării PNRR-ului. Până în prezent, 44% din jaloane nu au fost atinse în termenul prevăzut, acesta este gradul de prioritate pe care coaliția îl atribuie fondurilor nerambursabile pentru România.               

Senatorul USR Cristian Bordei afirmă că eșecul guvernului în obținerea de finanțări nerambursabile se concretizează în patru puncte: cererile de plată întârziate și necompletate, nerespectarea calendarului de implementare de către Guvern, transmiterea către UE a unei propuneri de negociere neconforme, neprezentarea în termen a unui plan fezabil pentru REPower EU. Toate aspectele prezentate constituie eșecuri ale coaliției care conduc la diminuarea sumelor pe care statul Român le putea obține pentru dezvoltarea țării.

Cristian BordeiDragă coaliție de guvernare, dacă faceți pentru români, faceți și pentru voi. Nu se poate să vrem o țară ca afară, dar să vrem și pensii speciale. Un proverb românesc spune că din talpa casei nu poți face doage, nici din coadă de câine sită de mătase.”.
 
În declarația politică, senatorul USR Cristian Bordei argumentează că procurarea coaliției cu privire la bunăstarea românilor este doar de ochii presei, însă în realitate doar caută metode să poată muta banii din bugetul public în buzunarele proprii.
 
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:

Coaliția PSD-PNL-UDMR și joaca de-a PNRR sau cum să dai cu piciorul banilor europeni în timp ce țipi că Europa te persecută!
Coaliția de guvernare înregistrează cel mai slab trimestru de până acum de când a început perioada de implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), planul de investiții de 30 de miliarde de euro negociat de USR. Pe scurt, niciun jalon sau țintă finalizate în conformitate cu regulamentul. Până acum, 44% din jaloanele PNRR nu au fost îndeplinite conform termenelor.
 
Suntem blocați în patru puncte esențiale:
  1. Avem cereri de plată întârziate și incomplete, iar noi riscăm să pierdem între 1,4 miliarde de euro și 2,8 miliarde de euro;
  2. Pierdem banii destinați investițiilor pentru că Guvernul nu este în stare să se țină de calendarul de implementare, pe care dacă l-am fi respectat, aveam în cont 9,1 miliarde de euro. Acum, România are doar 6,3 miliarde de euro;
  3. Guvernul a trimis la Bruxelles o propunere pentru negocieri care nu respectă regulile, așadar nu putem face următoarea cerere de plată până nu se stabilește exact ce sumă de bani primește România în funcție de creșterea economică, care, apropo, a fost umflată de către raportori;
  4. Nu mai avem timp să venim în fața Comisie Europene cu un plan fezabil pentru banii din REPowerEU, adică încă 1,4 miliarde de euro în plus în contul României, pentru că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene insistă cu cererile deja respinse de Comisie.
 
Cam atât de bine se descurcă actualul Guvern cu atragerea resurselor financiare pentru investițiile vitale ale României.
 
Banii nu vin pentru că nu ne asumăm reforme! Reprezentanții PSD, PNL și UDMR urlă prin Parlament și se bat cu pumnii în piept în fața camerelor de filmat că nu se mai poate așa, că vor să facă lucruri mari pentru România și pentru români, adevărate reforme, dar nu-i lasă Europa. Dar nu sunt în stare să obțină banii gratis pe care ni-i dă Europa pentru că imediat cum pleacă presa nu se gândesc decât cum să bage cât mai mult în propriile buzunare. De ani de zile nu le plac banii de la Uniunea Europeană, că ăștia se fură greu.
 
Dragă coaliție de guvernare, dacă faceți pentru români, faceți și pentru voi. Nu se poate să vrem o țară ca afară, dar să vrem și pensii speciale. Un proverb românesc spune că din talpa casei nu poți face doage, nici din coadă de câine sită de mătase.”
 



Go to top