Senatorul USR PLUS Andrei Postică: Trebuie să încetăm să mai considerăm Constituția ca fiind ”opțională”. Să ne oprim din a o respecta doar atunci când ne convine!

Senatorul USR PLUS de Galați, Andrei Postică, face un apel la respectarea Constituției, în contextul în care PNL și PSD încearcă, de aproape două săptămâni, să blocheze votarea moțiunii de cenzură împotriva guvernului Cîțu.

Într-o declarație politică, Andrei Postică, arată că actuala criză, declanșată artificial de PNL și întreținută cu ajutorul PSD, s-a rostogolit, devenind un adevărat atac la statul de drept.

Andrei Postică: ”S-a creat un precedent periculos: pentru prima dată dreptul unor parlamentari este blocat. Constituția nu mai reprezintă reperul după care trebuie să ne ghidăm, ci doar un mecanism care este folosit doar când conferă avantaje celor aflați la putere. Trebuie să încetăm să mai considerăm Constituția ca fiind ”opțională”. Să ne oprim din a o respecta doar atunci când ne convine.”

Trecând în revistă derularea evenimentelor care au urmat demisiei miniștrilor USR PLUS din guvern, senatorul USR PLUS de Galați trage un semnal de alarmă: ”Constituția este, indiferent de poziția pe care o ocupăm în stat, litera de lege. Nu este nici facultativă, nici interpretabilă.”
 
Iată, în continuare, textul integral al declarației poltice:
 
”Decizii pentru oameni și NU deciziilor politice!

În aceste zile participăm la un festival al interpretărilor constituționale, voit sau nu, dar cu un interes major politic și nu unul pentru interesul cetățenilor și în slujba acestora.

Asistăm, pentru prima dată în istoria României post-decembriste, cum un drept fundamental garantat de Constituție - cel al unei moțiuni de cenzură inițiată de parlamentari - este încălcat flagrant de către PSD, PNL și UDMR și blocat, sistematic, în Birourile Permanente Reunite ale celor două camere. Patru ședințe au fost boicotate de cele 3 partide pentru ca moțiunea de cenzură să nu ajungă la vot.
Constituția este foarte clară: În cel mult cinci zile de la data depunerii, moţiunea de cenzură trebuie prezentată în şedinţa comună a celor două Camere, iar după trei zile de la prezentare trebuie dezbătută și votată conform art.113 alin.(3) din Constituţie.

Momentul citirii moțiunii de cenzură duce, din nou, la o încălcare flagrantă a Constituției. Asistăm, joi 9 septembrie, la o ședință de citire a moțiunii acaparată ilegal de către Florin Roman de la PNL, acesta ținându-se de microfonul Camerei Deputaților și neacordând președintelui Senatului, Anca Dragu, dreptul constituțional, de a conduce ședința celor două camere. Conform art 30 din Regulamentul Ședintelor Comune lucrările şedinţelor comune sunt conduse, alternativ, de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului.

Vedem cum boicotarea unor ședințe a Birourilor Permanente ale celor două camere, special pentru amânarea votului pe moțiune și neacordarea președintelui Senatului dreptul de a conduce ședința celor două camere, duc la o încălcare voită a Constituției, totul cu un scop politic, acela de a-l menține pe Florin Cîțu în funcția de premier și de a câștiga președinția Partidului Național Liberal de către acesta. Interesul pentru români este, astfel, trecut în subsidiar, totul pentru că un om se agață de putere.

Am asistat, în cursul zilei de ieri, la un simulacru al democrației, desfășurat în cadrul Comisiei de Constituționalitate a Senatului, comisie din care fac parte. Am încercat să transmitem un punct de vedere către Curtea Constituționlă, prin care se declară neconstituțional demersul, pentru că semnăturile nu au fost depuse cu respectarea Constituției. Din nou, asistăm la metode de împiedicare a unui demers democratic și constituțional.

S-a creat un precedent periculos: pentru prima dată dreptul unor parlamentari este blocat. Constituția nu mai reprezintă reperul după care trebuie să ne ghidăm, ci doar un mecanism care este folosit doar când conferă avantaje celor aflați la putere.

Trebuie să încetăm să mai considerăm Constituția ca fiind ”opțională”. Să ne oprim din a o respecta doar atunci când ne convine.
Constituția este, indiferent de poziția pe care o ocupăm în stat, litera de lege. Nu este nici facultativă, nici interpretabilă.
 


Go to top