Senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei, atrage atenția că actuala criză energetică lovește nu numai în micii consumatori casnici ci și în marii consumatori, companii românești și străine care dau de lucru milioanelor de români.

Într-o declarație politică, senatorul Cristian Bordei argumentează că unitățile de producție din România, fie că e vorba de companii cu acționariat majoritar român sau strain, se află într-o competiție dură, atât externă cu fabricile companiilor concurente, cât și internă cu fabricile firmei mamă din alte țări. Astfel, o dublare sau o triplare a costurilor cu energia pentru un astfel de mare consumator cu zeci de utilaje uriașe, este practic nesustenabilă, punând în pericol zeci de mii de locuri de muncă pentru români.
 
Cristian Bordei: ”Am ridicat problema consumatorilor industriali cu ocazia recentelor dezbateri din Parlament pe marginea legii plafonării prețurilor la energie. Am fost uimit de modul în care reprezentanții vechilor partide au expediat subiectul, pe principiul “ lasă dom’le că se descurcă ei”! Tot focusul a fost pe consumatorii casnici pentru că aceștia reprezintă votanții și a fost un adevărat concurs de populism între PNL și PSD legat de cine să-și asume mai vârtos meritele și cine ”dă” mai mult la popor!. Dar despre marile hibe ale acestei legi voi vorbi cu altă ocazie.”
 
În declarația sa politică, senatorul USR de Cluj, Cristian Bordei, mai argumentează că aceste mari companii industriale private au fost tratate de vechea clasă politică drept vacile bune de muls pentru bugetul statului. În plus, cum majoritatea sunt cu capital străin, ele au fost și calul de bătaie favorit al naționalismului primitiv care, deși n-au creat un loc de muncă în viața lor, sunt convinși că acestea sunt doar instrumente ale ocultei mondiale pentru a face profituri uriașe pe seama poporului.

Declarația politică a senatorului Cristian Bodei se încheie cu o întrebare retorică: ”cu ce va mai plăti cetățeanul votant, consumator de energie casnic, facturile la curent și gaz, fie ele și compensate, dacă va rămâne fără loc de muncă?”
 
Iată, în continuare, textul integral al declarației politice:
 
 
Elefantul despre care nimeni nu vorbește
 
Acum câteva săptămâni am făcut o vizită la una din cele două fabrici ale unei mari corporații sud-coreene situate în județul Mureș.
 
Este vorba despre o companie cu o istorie de aproape 200 de ani, care a început Germania, și care este în momentul de față unul din liderii mondiali în domeniul producției de airbag-uri și țesături pentru airbag-uri, cu peste 4500 de angajați în Germania, SUA, China, Mexic, România și Africa de Sud.
 
Din cei peste 4500 de angajați de la nivel global circa 2500 lucrează în cele două fabrici din România, construite în urma unei investiții de peste 100 milioane de dolari iar până de curând, planurile companiei erau de a-și extinde capacitatea de producție și activitățile locale.
 
Dincolo de curtoazia specifică, motivul pentru care managementul companiei m-a invitat să fac această vizită a fost, de fapt, o vizibilă îngrijorare și un strigăt șoptit de ajutor!
 
În acest domeniu de activitate și în producția industrială de masă în general, companiile lucrează cu marje comerciale pe unitatea de produs foarte mici, profitul fiind dat, de fapt, de volumul mare al producției. Astfel de unități de producție ca cele din România se află într-o competiție dură, atât externă cu fabricile companiilor concurente, cât și internă cu fabricile firmei mamă din alte țări. În aceste condiții, o dublare sau o triplare a costurilor cu energia pentru un astfel de mare consumator cu zeci de utilaje uriașe, este practic nesustenabilă, iar calculele pe care managementul companiei le face zilnic sunt foarte îngrijorătoare.
 
Însă acesta nu este un exemplu singular. De la momentul acestei vizite mi-au parvenit informații și de alți mari consumatori industriali, inclusiv din Cluj-Napoca, care stau zilnic cu tabelele excell în față și fac calcule care le cam dau cu virgulă iar tensiunea este în creștere!
 
Am ridicat problema consumatorilor industriali cu ocazia recentelor dezbateri din Parlament pe marginea legii plafonării prețurilor la energie. Am fost uimit de modul în care reprezentanții vechilor partide au expediat subiectul, pe principiul “ lasă dom’le că se descurcă ei”!. Tot focusul a fost pe consumatorii casnici pentru că aceștia reprezintă votanții și a fost un adevărat concurs de populism între PNL și PSD legat de cine să-și asume mai vârtos meritele și cine ”dă” mai mult la popor!. Dar despre marile hibe ale acestei legi voi vorbi cu altă ocazie.
 
Problema este că aceste mari companii industriale private au fost tratate, în mod tradițional, de vechea clasă politică, drept vacile bune de muls pentru bugetul statului. Iar cum majoritatea sunt cu capital străin, reprezintă și calul de bătaie favorit al naționalismului primitiv al multor politicieni mai vechi dar și mai noi care, deși n-au creat un loc de muncă în viața lor, sunt convinși că acestea sunt doar instrumente ale ocultei mondiale pentru a face profituri uriașe pe seama poporului.
 
Însă întrebările mele acum sunt: cu ce va mai plăti cetățeanul votant, consumator de energie casnic, facturile la curent și gaz, fie ele și compensate, dacă va rămâne fără loc de muncă? Și de unde vor mai lua politicienii populiști banii necesari funcționării statului dacă aceste companii se vor închide? Și credeți-mă, pericolul este cât se poate de real!
 
Eu unul voi face tot posibilul pentru ca acest subiect să fie pus pe agenda Parlamentului cât de repede. Este necesară găsirea unei soluții pentru ca acele mii de oameni să-și păstreze locul de muncă și ca aceasta criza să nu ne lovească mai tare decât a făcut-o deja.”