Senatorul USR Cristian Bordei: ”România este la răscruce educațională. Constant…”

Senatorul USR de Cluj, Criatian Bodei, acuză miniștrii PNL și PSD ai educației că, din poziția care au ocupat-o, nu au făcut nimic pentru creșterea calității actului educational.

Într-o declarație politică, senatorul Cristian Bodei constată cu amărăciune că, după mai bine de două decenii de participare la acest prestigios test internațional, România nu numai că nu și-a îmbunătățit performanțele, dar a stagnat și chiar a regresat în unele domenii. Aceste rezultate reprezintă și falimentul așteptat al pomposului program prezidențial „România educată”, o nouă formă fără fond.
 
Crisatian Bordei: ” Comparându-ne cu țări precum Estonia, premianta europeană la aceste testări, vedem o discrepanță izbitoare. Estonia, o țară cu o populație similară cu a trei județe românești, a reușit să devină un model de excelență în educație, depășind țări care prin tradiție erau  lideri la aceste testări. Cheia succesului? Investiții eficiente în sistemul de educație,  implicarea benignă a părinților în procesul educativ,  inexistența diferențelor între școli și accentul pe dezvoltarea abilităților relevante pentru secolul 21.”
 
În declarația sa politică, senatorul USR de Cluj trage un semnal de alarmă privind situația învățământului din România în condițiile în care scorurile medii la matematică, lectură și științe se află la un nivel critic, aproape jumătate dintre elevi nu înțeleg ceea ce citesc, nu fac conexiuni matematice și nu pot recunoaște explicația corectă privind fenomenele științifice banale, o realitate pe care nu o mai putem ignora și care necesită acțiuni urgente.
 
”Ministerul Educației ar trebui să-și asume aceste catastrofale eșecuri în serie, o populație slab educată în acest secol tehnologizat reprezintă o amenințare gravă la adresa însăși existenței naționale” mai spune Cristian Bordei.

În continuare, textul integral al declarației politice:
 
România la constantă răscruce educațională
 
De câteva zile auzim vorbindu-se la tot pasul despre testele PISA, mai precis despre cele mai noi rezultate ale acestora care sunt, din nou, dezastruoase. Este dureros să constatăm că, după mai bine de două decenii de participare la acest prestigios test internațional, România nu numai că nu și-a îmbunătățit performanțele, dar a stagnat și chiar a regresat în unele domenii. Aceste rezultate reprezintă și falimentul așteptat al pomposului program prezidențial „România educată”, o nouă formă fără fond.
 
Comparându-ne cu țări precum Estonia, premianta europeană la aceste testări, vedem o discrepanță izbitoare. Estonia, o țară cu o populație similară cu a trei județe românești, a reușit să devină un model de excelență în educație, depășind țări care prin tradiție erau  lideri la aceste testări. Cheia succesului? Investiții eficiente în sistemul de educație,  implicarea benignă a părinților în procesul educativ,  inexistența diferențelor între școli și accentul pe dezvoltarea abilităților relevante pentru secolul 21.
 
În contrast cu Estonia, unde educația este considerată o prioritate națională și se adaptează dinamic la cerințele pieței muncii, România pare să rămână ancorată într-un sistem depășit și rigid.
Este momentul să revizuim urgent programele școlare, să investim în formarea continuă a cadrelor didactice și să implementăm practici moderne care să dezvolte abilitățile esențiale pentru succesul în viață. Rezultatele la aceste testări ar trebui percepute ca un imbold în a ne găsi calea de ieșire din mediocritate.
Situația din România este alarmantă! Scorurile medii la matematică, lectură și științe se află la un nivel critic, aproape jumătate dintre elevi nu înțeleg ceea ce citesc, nu fac conexiuni matematice și nu pot recunoaște explicația corectă privind fenomenele științifice banale. Atât de jos suntem! Este o realitate pe care nu o mai putem ignora și care necesită acțiuni urgente, având în vedere că ne clasăm pe penultimul loc din Uniunea Europeană.
 
Ministerul Educației ar trebui să-și asume aceste catastrofale eșecuri în serie, o populație slab educată în acest secol tehnologizat reprezintă o amenințare gravă la adresa însăși existenței naționale. Este inacceptabil ca în secolul 21, cu toate resursele și tehnologiile disponibile, să avem rezultate atât de slabe. Reacția doamnei Deca? Se laudă că România nu înregistrează scăderi semnificative în performanţele elevilor. Pe românește, n-avem nicio pretenție de la noi, bine că-s bulgarii pe ultimul loc și n-am ieșit noi. Penultimul loc e mai bun decât ultimul…
Guvernul PSD-PNL trebuie să admită că Legile Educației adoptate anul trecut sunt un eșec, așa cum USR a atras atenția, și să trecem la acțiune. Nu mai avem timp de pierdut.
 
Guvernul trebuie să accepte în sfârșit soluțiile propuse de adevărații specialiști în educație, iar printr-o dezbatere reală cu opoziția, cu societatea civilă, comunitățile locale și mediul de afaceri să adoptăm legislația unei adevărate reforme educaționale, asumate național. Avem nevoie de un angajament real pentru a crea un sistem de învățământ care să-i pregătească pe elevi pentru provocările secolului 21, să stimuleze gândirea critică, creativitatea și adaptabilitatea și nu doar să încercăm să mai machiem un sistem care este în mod evident în moarte clinică.” 
 


Go to top