Senatorul USR Remus Negoi aduce un omagiu Regelui Mihai I al României, la 100 de ani de la nașterea sa

Senatorul USR de Constanța, Remus Negoi, aduce un omagiu personalității Regelui Mihai I al României cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa.
 
Într-o declarație politică, senatorul Remus Negoi arată rolul pe care fostul suveran al României l-a avut și în protejarea patrimoniului național.
 
Remus Negoi: Unul dintre decretele de clasare ca monument istoric, semnate de Regele Mihai, a fost pentru „Conacul și parcul înconjurător din comuna Florești, județul Prahova”, cunoscut și sub denumirea de Palatul „Micul Trianon”. În zilele noastre, acesta figurează în Lista Monumentelor Istorice ca ansamblu al Curții lui Gheorghe Grigore Cantacuzino-Nababul. Acest punct ne reamintește că Mihai I a fost și ctitor al unor monumente istorice - al Catedralei Mitropolitane din Timișoara sau al Bisericii din Salcia, județul Dolj.”
 
În finalul declarației sale politice, propune un exercițiu: să ne imaginăm cum ar fi putut arăta România fără 50 de ani de comunism, cu o monarhie constituțională, condusă de Mihai I, Regele României.
Iată, in continuare, textul integral al declarației politice:
 
 
”100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României
 
Pe 25 octombrie 1921 se năștea cel care și-a pus una dintre cele mai pregnante amprente asupra destinului României – Regele Mihai I. Regele Mihai
Pe 25 octombrie 2021, la 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, trăim vremuri de nesiguranță, griji, tensiuni. Încerc să-mi imaginez ce ar fi făcut Majestatea Sa în astfel de perioadă. Și nu cred că este greu de imaginat ce ar fi făcut – s-ar fi comportat ca un adevărat leader, ar fi luat numai decizii înțelepte, nu ar fi fost partizan cu un partid sau altul, ar fi luat decizii înțelepte fără a ataca partide care nu ar fi fost pe placul Majestății Sale.
Cu alte cuvinte, ar fi fost cu adevărat cel pe care l-ar fi urmat românii, fără ezitare, în lupta aceasta inechitabilă cu un dușman nevăzut.
 
Salutul cu care regele Mihai al României începea toate decretele regale, inclusiv cele pentru clasarea ca monumente istorice a unor obiective valoroase, este mai actual ca oricând. Dacă ar fi trăit în zilele noastre, Majestatea Sa Regele Mihai nu numai că ar fi transmis acel salut - La toți de față și viitori, sănătate! – ci ar fi transmis și echilibrul atât de necesar acestei nații. Mai ales în vremuri atât de tulburi.
Ilustra sa amprentă și-a pus-o inclusiv pe monumentele istorice al României. Unul dintre decretele de clasare ca monument istoric, semnate de Regele Mihai, a fost pentru „Conacul și parcul înconjurător din comuna Florești, județul Prahova”, cunoscut și sub denumirea de Palatul „Micul Trianon”. În zilele noastre, acesta figurează în Lista Monumentelor Istorice ca ansamblu al Curții lui Gheorghe Grigore Cantacuzino-Nababul. Acest punct ne reamintește că Mihai I a fost și ctitor al unor monumente istorice - al Catedralei Mitropolitane din Timișoara sau al Bisericii din Salcia, județul Dolj. Portretele au și ele o istorie sugestivă pentru trecutul nostru și a ceea ce acum numim patrimoniu. Pentru a fi salvate de la distrugere în perioada comunistă, ele au fost ascunse de custozii bisericilor prin tot felul de trucuri (acoperire cu var sau cu piese de mobilier masiv, cum e cazul celui de la Salcia).
100 de ani de ce ar fi însemnat o Românie adevărată. De aceea trebuie să ne înclinăm cu cel mai adânc respect în fața memoriei Regelui Mihai I al României!”


Go to top