1 |
L157/15.04.2019
|
Proiectul de lege pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington D.C. – adoptat de Camera Deputaţilor - prioritate legislativă a Guvernului
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
|
|
2 |
L144/01.04.2019
|
Proiectul de lege pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor). – adoptat tacit de Camera Deputaţilor - prioritate legislativă a Guvernului
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Raport de admitere
Caracterul legii: organică
|
|
3 |
L262/03.06.2019
|
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2019 privind unele măsuri cu caracter fiscal-bugetar.
(termen de adoptare tacită: 28.06.2019)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
|
|
4 |
L263/03.06.2019
|
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2019 pentru adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare privind acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
(termen de adoptare tacită: 28.06.2019)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
|
|
5 |
L265/03.06.2019
|
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2019 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat.
(termen de adoptare tacită: 01.09.2019)
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Raport de admitere (+ amendament respins)
Caracterul legii: organică
|
|
6 |
L254/28.05.2019
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar.
(termen de adoptare tacită: 13.09.2019)
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Raport de admitere cu un amendament admis
Caracterul legii: organică
|
|
7 |
L281/11.06.2019
|
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2019 privind modificarea și completarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr.215/2001, precum și pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, pentru modificarea şi completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.
(termen de adoptare tacită: 05.09.2019)
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
Raport de admitere cu un amendament admis
Caracterul legii: organică
|
|
8 |
L601/24.09.2018
|
Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, precum și pentru unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a referendumului național pentru revizuirea Constituției. - reexaminare/24.04.2019 (ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.143/13.03.2019)
Comisie fond: Comisia pentru constituţionalitate
Comisia pentru administraţie publică
Raport de admitere (a legii) cu un amendament admis
Caracterul legii: organică
|
|
9 |
L302/14.05.2018
|
Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală. – reexaminare/27.03.2019 (ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 146/13.03.2019) – procedură de urgență
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Comisia pentru constituţionalitate
Raport de admitere (a legii) cu amendamente admise
Caracterul legii: organică
|
|
10 |
L339/04.06.2018
|
Legea pentru modificarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. – reexaminare/02.05.2019 (la solicitarea Preşedintelui României)
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
Raport de respingere (a legii)
Caracterul legii: organică
|
|
11 |
L136/25.03.2019
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. – adoptată tacit de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiei
Comisia pentru administraţie publică
Raport de admitere cu un amendament admis (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: organică
|
|
12 |
L707/03.12.2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a - Reţeaua de localităţi. – adoptată de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică
Raport suplimentar de admitere cu un amendament admis
Caracterul legii: organică
|
|
13 |
L652/05.11.2018
|
Legea pentru modificarea și completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011. – reexaminare/08.05.2019 (la solicitarea Preşedintelui României) - adoptată de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Raport de admitere (a legii)
Caracterul legii: organică
|
|
14 |
L142/26.02.2018
|
Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice. – reexaminare/23.04.2019 (ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145/13.03.2019) – procedură de urgență
Comisie fond: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Comisia pentru constituţionalitate
Raport de respingere (a legii)
Caracterul legii: organică
|
|
15 |
L248/28.05.2019
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art. 21 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
(termen de adoptare tacită: 13.09.2019)
Comisie fond: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Raport de respingere
Caracterul legii: organică
|
|
16 |
L380/10.06.2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011. – adoptată tacit de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Raport de respingere
Caracterul legii: organică
|
|
17 |
L270/03.06.2019
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art. 29 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. – adoptată tacit de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Raport de respingere
Caracterul legii: organică
|
|
18 |
L193/06.05.2019
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale. – adoptată tacit de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Raport de respingere
Caracterul legii: organică
|
|
19 |
L565/02.11.2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art. 58 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 – adoptată tacit de Camera Deputaților
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Raport de respingere
Caracterul legii: organică
|
|
20 |
L158/15.04.2019
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011. – adoptată tacit de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Raport de respingere
Caracterul legii: organică
|
|