1 |
L238/18.04.2018
|
Propunerea legislativă privind punerea în acord a prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu deciziile Curţii Constituţionale, Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană. – procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 12.09.2018)
Comisie fond: Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei
Raport de admitere cu amendamente admise (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: organică
|
Adoptat |
2 |
L355/11.06.2018
|
Proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. – procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 29.10.2018)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
|
Adoptat |
3 |
L302/14.05.2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală. – procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 03.10.2018)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
Raport de admitere cu amendamente admise (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: organică
|
Adoptat |
4 |
L137/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică și pentru trecerea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău, în domeniul public al judeţului Bacău. – adoptată de Camera Deputaților
(sub rezerva depunerii raportului)
|
|
5 |
L399/25.06.2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a altor acte normative. – adoptată de Camera Deputaților - procedură de urgență
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică
|
Adoptat |
6 |
L270/02.05.2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. - adoptată de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
(sub rezerva depunerii raportului)
|
|
7 |
L357/11.06.2018
|
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate.
(termen de adoptare tacită: 01.10.2018)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Comisia economică, industrii şi servicii
Raport de admitere (+ amendament respins)
Caracterul legii: ordinară
|
Adoptat |
8 |
L244/23.04.2018
|
Proiectul de lege privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor pentru prevenirea, depistarea, investigarea şi urmărirea penală a infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor grave, precum şi pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale. – prioritate legislativă a Guvernului – procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 17.09.2018)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
(sub rezerva depunerii raportului suplimentar)
|
|
9 |
L390/25.06.2018
|
Proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. – prioritate legislativă a Guvernului - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 12.11.2018)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
(sub rezerva depunerii raportului)
|
|
10 |
L386/18.06.2018
|
Propunerea legislativă privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterea infracţiunilor sau al executării pedepselor şi privind libera circulaţie a acestor date.– prioritate legislativă a Guvernului - procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 05.11.2018)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară
|
|
11 |
L283/07.05.2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc.
(termen de adoptare tacită: 26.09.2018)
Comisie fond: Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: organică
|
|
12 |
L348/04.06.2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor. - prioritate legislativă a Guvernului – procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 22.10.2018)
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
Raport de admitere cu amendamente admise (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: ordinară
|
|
13 |
L299/14.05.2018
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii petrolului nr. 238/2004.
(termen de adoptare tacită: 03.10.2018)
Comisie fond: Comisia economică, industrii şi servicii
Raport suplimentar de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară
|
|
14 |
L333/04.06.2018
|
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 59/1994 privind reglementarea operaţiunilor de import-export care se derulează prin cliring, barter şi cooperare economică internaţională în baza acordurilor comerciale şi de plăţi guvernamentale.-prioritate legislativă a Guvernului
(termen de adoptare tacită: 22.10.2018)
Comisie fond: Comisia economică, industrii şi servicii
Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
|
|
15 |
L271/07.05.2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Art. II lit. e) din Legea nr. 274/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2017 privind completarea art. II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
(termen de adoptare tacită: 26.09.2018)
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Raport de respingere (+ amendament respins)
Caracterul legii: ordinară
|
|
16 |
L171/26.03.2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative. – adoptată de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
Raport suplimentar de admitere cu amendamente admise (+ amendamente respinse)
Caracterul legii: organică
|
|
17 |
L276/07.05.2018
|
Propunerea legislativă privind completarea Legii-cadru nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
(termen de adoptare tacită: 26.09.2018)
Comisie fond: Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
|
|
18 |
L275/07.05.2018
|
Propunerea legislativă privind exercitarea profesiei de bioinginer medical, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Bioinginerilor din România.
(termen de adoptare tacită: 26.09.2018)
Comisie fond: Comisia pentru sănătate publică
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Raport de admitere
Caracterul legii: ordinară
|
|
19 |
L272/07.05.2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
(termen de adoptare tacită: 26.09.2018)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
|
|
20 |
L360/11.06.2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea art. 105 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
(termen de adoptare tacită: 29.10.2018)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Raport de admitere cu amendamente admise (+ amendament respins)
Caracterul legii: ordinară
|
|
21 |
L362/11.06.2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare.
(termen de adoptare tacită: 29.10.2018)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
|
|
22 |
L366/11.06.2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare.
(termen de adoptare tacită: 29.10.2018)
Comisie fond: Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital
Raport de respingere (+ amendament respins)
Caracterul legii: ordinară
|
|
23 |
L330/29.05.2018
|
Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 15 septembrie – Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc.
(termen de adoptare tacită: 16.10.2018)
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară
|
|
24 |
L349/04.06.2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2002 privind desfiinţarea Societăţii Naţionale „Cai de Rasă" - S.A. şi preluarea patrimoniului acesteia de către Regia Naţională a Pădurilor.
(termen de adoptare tacită: 22.10.2018)
Comisie fond: Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
Raport de admitere cu amendamente admise
Caracterul legii: ordinară
|
|
25 |
L329/29.05.2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
(termen de adoptare tacită: 16.10.2018)
Comisie fond: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
|
|
26 |
L341/04.06.2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii 265/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. – procedură de urgență
(termen de adoptare tacită: 22.10.2018)
Comisie fond: Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Raport de respingere
Caracterul legii: ordinară
|
|
27 |
L182/03.04.2018
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu completările şi modificările ulterioare. - respinsă de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Raport de respingere
Caracterul legii: organică
|
|
28 |
L249/23.04.2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001. - respinsă de Camera Deputaţilor
Comisie fond: Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
Raport de respingere
Caracterul legii: organică
|
|
29 |
|
Inițiative legislative adoptate de Camera Deputaților în calitate de primă Cameră sesizată.
|
|
30 |
|
Inițiative legislative înregistrate la Biroul Permanent al Senatului.
|
|
31 |
|
Informare cu privire la proiectele de legi privind aprobarea unor ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, precum şi a altor inițiative legislative înregistrate la Biroul permanent al Senatului, care urmează să fie avizate de comisiile parlamentare în termenele stabilite.
|
|