Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Primirea de către senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, a E.S. Raja Jhinaoui Ben Ali, Ambasadorul Republicii Tunisiene în România

Președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, senatorul Titus Corlățean a primit-o, în data de 7 aprilie a.c., pe E.S. Raja Jhinaoui Ben Ali, Ambasadorul Republicii Tunisiene în România, la solicitarea acesteia.
Ambasadorul Tunisiei a făcut o prezentare a evoluțiilor politice interne legate de referendum și noua constituție, funcționarea instituțiilor democratice și de alegerile parlamentare ce au avut loc în ultima perioadă de timp în Tunisia. A prezentat prioritățile de natură economică pentru statul tunisian. Totodată, ambasadorul a abordat o serie de aspecte legate de dosare internaționale de actualitate.
Președintele Corlățean a subliniat momentul aniversar simbolic care marchează împlinirea, în decembrie 2023, a 60 de ani de relații diplomatice bilaterale. A menționat că procesul de tranziție democratică prezentat de oficialul tunisian trebuie să avanseze în conformitate cu standardele instituțiilor democratice internaționale și a subliniat, în acest context, deschiderea pentru realizarea, în acest an, a unor contacte oficiale parlamentare la nivel de comisii pentru politică externă, respectiv a grupurilor parlamentare de prietenie dintre cele două țări.
Pe un plan mai larg, senatorul Corlățean a abordat tematica respectării drepturilor omului și a subliniat sensibilitatea existentă la nivel european legată de tema imigrației de proveniență africană și care afectează statele membre ale Uniunii Europene.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat și subiectul relațiilor bilaterale economice și au căzut de acord asupra necesității organizării în acest an a unui Forum economic, care să implice atât dimensiunea guvernamentală, cât și structurile asociative, respectiv cele două camere de comerț, precum și alte oportunități existente în relațiile bilaterale, cum ar fi cele din domeniul educațional.
Discuțiile au avut loc într-un spirit constructiv și amical, din perspectiva unor relații istorice de natură politică, economică, culturală și de prietenie existente între cele două țări, care includ și un fundament francofon comun.



Go to top