Tipareste Micsoreaza litera Mareste litera
 

Comunicat de presă - Întrevederea dlui Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului României, cu Lordul Fowler, Speaker al Camerei Lorzilor a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - vineri, 15 iunie 2018


Președintele Senatului României, dl Călin Popescu-Tăriceanu a avut vineri, 15 iunie a.c., o întrevedere cu Lordul Fowler, Speaker al Camerei Lorzilor a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, aflat la București pentru a lua parte la lucrările celei de-a 19-a Reuniuni a Asociației Senatelor din Europa (ASE), ce se desfășoară în perioada 14-15 iunie a.c.
În cadrul dialogului, dl președinte Tăriceanu a subliniat importanța deosebită pe care România o acordă relației bilaterale și Parteneriatului Strategic cu Marea Britanie în plan politic, economic precum și a colaborării politico-militare în cadrul NATO.  În acest sens, domnia sa și-a exprimat speranța că această relația va continua să se dezvolte și după Brexit, în contextul în care țara noastră consideră că Marea Britanie trebuie să rămână unul dintre cei mai apropiați aliați și parteneri ai UE.
Președintele Senatului a evidențiat calitatea dialogului bilateral din ultimii ani, concretizat prin contacte la nivel înalt, inclusiv două vizite ale prințului moștenitor al Coroanei Britanice, ASR Prințul Charles, un susținător al moștenirii culturale și naturale a României. De asemenea, la nivel parlamentar, vizita recentă în România (29 mai a.c.) a Grupului de prietenie cu România din Parlamentul Marii Britanii a oferit ocazia trecerii în revistă a principalelor aspecte de interes comun și a perspectivelor de colaborare în plan parlamentar.
Legat de decizia Marii Britanii de a renunța la calitatea de membru UE și apropierea etapei finale din negocierea condițiilor post-Brexit, președintele Senatului a exprimat încrederea că Parlamentul și Guvernul Marii Britanii vor continua să protejeze drepturile cetățenilor români care trăiesc și muncesc în Regatul Unit, fără discriminare față de cetățenii altor state membre.
A fost evocată colaborarea în planul securității și al apărării, în contextul unei nevoi crescute de coeziune în cadrul NATO, România apreciind prezența de trupe britanice în România și ajutorul oferit de partea britanică în domeniul apărării pe flancul estic.
 
 
 






Adresa poştală: Calea 13 Septembrie 1-3, sector 5, Bucureşti, 050711; Centrala: +40 21 414 1111 +40 21 316 0300.
Hartă Site
Go to top