Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicat de presă

Senatorul USR Dan Lungu acuză: Programul național de investiții în domeniul culturii nu a reușit să finanțeze niciun proiect cultural, pentru că din cauza birocrației a fost blocat aproape un an

Programul național de investiții în domeniul culturii nu a reușit să finanțeze niciun proiect cultural, pentru că din cauza birocrației a fost blocat aproape un an. Guvernul României a aprobat în cele din urmă Proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr.76/2018 privind acest program, la sfârșitul lunii august. Ultimele modificări vin în contextul în care, pentru prima dată, Ordonanța de Urgență pentru aprobarea acestui program a fost adoptată pentru prima dată pe data de 19 iulie a anului trecut și aprobată de Parlamentul României abia în luna martie a anului acesta.
Ba mai mult, acestei întîrzieri i s-a adăugat ulterior și faptul că „Ministerul Culturii și Identității Naționale a decis că se impune îmbunătățirea cadrului legal și a inițiat, în data de 10 iulie 2019, Proiectul de Ordonanță pentru modificarea și completarea actului normativ”. Astfel că, deși un program vital pentru domeniul cultural românesc, acesta nu doar că a fost aprobat cu întârziere ci, după aprobarea Ordonanței de Urgență, aceasta a fost propusă spre o nouă modificare și deschisă unor noi serii de dezbateri publice, împiedicând orice alocare posibilă de fonduri, prin intermediul lui.
Senatorul USR Dan Lungu a adresat o interpelare Ministrului Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz, referitoare la finanțările realizate, până la momentul actual, prin intermediul acestui program național de investiții. Printre acestea, conform prevederilor legale, se numără achiziția de imobile monumente istorice și bunuri culturale mobile clasate, construirea de obiective culturale sau realizarea de lucrări de intervenție și punere în valoare a muzeelor, centrelor culturale, instituțiilor de spectacole sau concerte sau altor obiective cu destinație culturală. În răspunsul său, Ministrul Culturii a menționat că toate aceste măsuri vin „în întâmpinarea nevoii tot mai mari, la nivel național, de protejare și revitalizare a patrimoniului construit și a bunurilor culturale”.
Faptul că acest Program de investiții în domeniul culturii este încă unul complet inaccesibil, care n-a reușit să finanțeze încă nimic din toate lucrurile pe care legal, le-ar fi putut finanța, mă dezamăgește teribil. Îmi vine greu să înțeleg imediat cum după un Proiect de Ordonanță de Urgență Ministerul a constatat că este necesar un altul, pentru modificarea și completarea celui precedent, blocând astfel orice finanțare. Acum avem în sfârșit un Program național de investiții adoptat la finalul verii, dar care din cauza unor împotmoliri birocratice n-a reușit să finanțeze nimic și să facă nicio diferență în domeniul cultural. Nevoile, spune bine domnul ministru, sunt într-adevăr tot mai mari. Iar dacă nu vom începe să mișcăm rapid lucrurile, se vor adânci și vom ajunge în stadiul în care nu ne va mai rămâne nimic de salvat”, a declarat Senatorul Dan Lungu.
 

Go to top