OMBUDSMAN
A fost înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare în 1993, în vederea atingerii obiectivului de democratizare şi de transparenţă administrativă. Are rol de intermediar între cetăţeni şi autorităţile UE.
Funcţie: Misiunea sa este de a primi plângeri de la cetăţeni, societăţi comerciale şi instituţii de pe teritoriul UE, în urma cărora examinează cazurile de administrare defectuoasă (de ex. practici inechitabile, discriminare, abuz de putere, absenţa informaţiilor sau refuzul de a le furniza, întârzireri nejustificate).
Are în acest sens atribuţii de anchetă, instituţiile sau organismele comunitare în cauză fiind obligate să-i pună la dispoziţie toate elementele necesare investigaţiei. Mediatorul poate deschide anchete nu numai ca urmare a depunerii unei reclamaţii, dar şi din proprie iniţiativă. Nu va derula însă o investigaţie, dacă reclamaţia respectivă face obiectul unui proces.
Potenţialii reclamanţi pot depune plângere numai după ce au încercat să contacteze instituţia sau organismul UE respectiv, pe cale administrativă obişnuită, şi dacă această tentativă s-a soldat cu un eşec. Reclamaţia la Ombudsman trebuie făcută în termeni de doi ani de la constatarea cazului de administrare defectuoasă.
Nu se ocupă de plângerile care privesc administraţia naţională, regională sau locală din Statele Membre.
Dacă se stabileşte că este vorba de un caz de administrare defectuoasă, Ombudsmanul informează instituţia în cauză şi, dacă nu se rezolvă problema, elaborează un proiect de recomandare, instituţia având la dispoziţie trei luni pentru a da un aviz detaliat pe tema respectivă, după care, în cazul în care aceasta nu acţionează în consecinţă, Ombudsmanul trimite un raport Parlamentului European şi instituţiei vizate. De asemenea, informează reclamantul referitor la rezultatul anchetei.
La iniţiativa Ombudsmanului European, toate instituţiile şi organismele comunitare au adoptat un
Cod de bună conduită administrativă.
Numire: Ombudsmanul este ales de Parlamentul European pe durata unui mandat parlamentar (5 ani), cu posibilitatea de reînnoire a mandatului.
Mod de lucru: Activitatea sa este pe deplin independentă. Pe durata mandatului, nu poate exercita nici o altă activitate profesională, remunerată sau nu. Este asistat de 30 de specialişti (jurişti, administratori).
Sediul Ombudsmanului European este în sediul Parlamentului European de la Strasbourg.
Rapoartele anuale de activitate a Ombudsmanului European sunt publicate pe site-ul oficial.