CJUE este instituţia jurisdicţională a UE, cu rolul de a veghea la respectarea dreptului comunitar. Curtea judecă litigii de drept comunitar între statele membre, instituţii, societăţi comerciale şi persoane fizice.

Istoric: A fost instituită prin tratatele fondatoare din anii 1950. Ca şi Parlamentul, a fost, încă de la început, o instituţie comună pentru toate cele trei comunităţi. Este constituită din trei instanţe: Curtea de Justiţie, Tribunalul de Primă Instanţă şi Tribunalul Funcţiei Publice.

Sediul: CJUE este la Luxembourg.

CURTEA DE JUSTIŢIE a fost înfiinţată în 1952.

Acţiuni: Tipurile de acţiuni în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor sunt următoarele:

- cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare – acţiune pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare asupra validităţii sau interpretării unui act comunitar, care poate fi introdusă de către tribunalele naţionale;

- acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de către statele membre UE – acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de către un stat membru, conform legislaţiei UE. Poate fi intentată de către Comisia Europeană sau de către un stat membru. În cazul în care Curtea de Justiţie constată neîndeplinirea obligaţiilor, statul este obligat să pună imediat capăt acestei situaţii. Dacă, în urma unei noi sesizări a Curţii de către Comisie, Curtea de Justiţie stabileşte că statul membru respectiv nu s-a conformat hotărârii sale, poate să îi aplice acestuia penalităţi cominatorii şi/sau o amendă sub formă de sumă globală.

- acţiune în anulare – acţiune care vizează anularea unui act al unei instituţii a Uniunii Europene, considerat ilegal; reclamanţi pot fi statele membre, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană sau, în anumite condiţii, Parlamentul European, precum şi persoane fizice sau juridice (numai în cazul în care actul are efect direct şi individual asupra reclamantului). În cazul în care Curtea hotărăşte că actul respectiv nu este
conform cu Tratatele, îl poate declara nul şi neavenit.

- acţiune în constatarea abţinerii de a acţiona – pentru cazul în care Parlamentul European, Consiliul sau Comisia nu acţionează conform Tratatului. Reclamanţi pot fi statele membre sau instituţiile comunitare, iar acţiunea poate fi introdusă numai după ce instituţiei respective i s-a solicitat să acţioneze. Atunci când s-a constatat ilegalitatea omisiunii, instituţia vizată trebuie să pună capăt abţinerii de a acţiona, luând măsurile adecvate.

- recurs: Curtea de Justiţie poate fi sesizată cu recursuri privind numai motive de drept, formulate împotriva hotărârilor şi a ordonanţelor pronunţate de Tribunalul de Primă Instanţă. Dacă recursul este admisibil şi este fondat, Curtea de Justiţie anulează decizia Tribunalului de Primă Instanţă. În cazul în care cauza este în stare de judecată, Curtea poate să o reţină spre soluţionare. În caz contrar, trebuie să trimită cauza Tribunalului, care are obligaţia de a respecta decizia pronunţată în recurs.

- reexaminare: Hotărârile Tribunalului de Primă Instanţă care statuează asupra acţiunilor introduse împotriva hotărârilor Tribunalului Funcţiei Publice al Uniunii Europene pot, în mod excepţional, să facă obiectul unei reexaminări din partea Curţii de Justiţie. Comisia se reuneşte o dată pe săptămână, de obicei miercurea, la Bruxelles. Prin aderarea României la Uniunea Europeană, Delegaţia Comisiei Europene în România a fost înlocuită de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Membri: Curtea de Justiţie este compusă din câte 1 judecător din fiecare țară a UE, plus 11 avocați generali. Judecătorii şi avocaţii generali sunt desemnaţi de comun acord de guvernele statelor membre, după consultarea unui comitet al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile respective. Mandatul acestora este de şase ani și poate fi reînnoit. Aceştia sunt aleşi din rândul personalităților care oferă toate garanţiile de independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau a căror competenţă este recunoscută.
Avocaţii generali asistă Curtea. Aceştia au rolul de a prezenta, cu deplină imparţialitate şi în deplină independenţă, opinie juridică numită „concluzii" în cauzele care le sunt repartizate.

Preşedinte: Judecătorii Curţii desemnează din rândul lor preşedintele Curţii, pentru o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită. Preşedintele conduce lucrările şi serviciile Curţii şi, în cazul celor mai extinse complete de judecată, prezidează audierile şi deliberările.

Organizare: Curtea judecă diferitele acţiuni fie în formaţie completă, fie în camere formate din trei, cinci sau 13 judecători („Marea cameră”).

Procedura: Plângerile sunt depuse la registratură, pentru fiecare caz fiind numit un judecător şi un avocat general.
Procedura include două etape: una scrisă şi una orală. În prima etapă, toate părţile prezintă o declaraţie scrisă, iar judecătorul elaborează un raport, care rezumă aceste declaraţii şi temeiul legal al cazului. Pe baza acestui raport, avocatul general elaborează concluzii, pe baza cărora judecătorul emite un proiect de hotărâre judecătorească ce urmează să fie supus celorlalţi membri ai Curţii.
A doua etapă, audierea publică, se derulează, în funcţie de complexitatea cazului, în faţa unui complet format din 3, 5, sau 13 judecători, ori în faţa întregii curţi. Apărarea fiecăreia dintre părţi îşi prezintă argumentele şi, dacă este cazul, se şi interoghează. Avocatul general îşi prezintă apoi concluziile, după care urmează deliberarea instanţei.
Deciziile Curţii sunt adoptate în majoritate şi pronunţate public.

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANŢĂ a fost înfiinţat în 1989, cu scopul de a consolida garanţiile judiciare acordate persoanelor fizice prin instaurarea unui al doilea nivel al autorităţii judiciare, permiţând astfel Curţii de Justiţie să se concentreze asupra atribuţiei sale de bază, interpretarea uniformă a legislaţiei comunitare.

Funcţii: Tribunalul de Primă Instanţă este competent să instrumenteze: acţiuni directe introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituţiilor comunitare (ale căror destinatare sunt sau care le privesc în mod direct şi individual) sau împotriva abţinerii acestor instituţii de a acţiona. Este vorba, de exemplu, de o acţiune introdusă de o întreprindere împotriva unei decizii a Comisiei prin care i se aplică o amendă; acţiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei; acţiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în domeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecţie comercială („dumping”) şi la actele prin care Consiliul exercită competenţe de executare; acţiuni prin care se urmăreşte obţinerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de instituţiile comunitare sau de funcţionarii acestora; acţiuni ce au la bază contracte încheiate de Comunităţi, prin care se atribuie în mod expres Tribunalului competenţa de judecare; acţiuni în materia mărcilor comunitare; recursuri împotriva deciziilor Tribunalului Funcţiei Publice, limitate la chestiuni de drept.

Membri: Are în componenţa sa 47 de judecători numiţi pe o perioadă de şase ani iar din 2019, numărul acestora va crește la 56 (câte 2 judecători din fiecare țară a UE). Deşi la Tribunalul de Primă Instanţă nu sunt avocaţi generali, această funcţie poate fi îndeplinită în anumite cazuri de către un judecător.
Procedura include, ca şi în cazul celei de la Curtea de Justiţie, două etape: una scrisă şi una orală, derulate în limba aleasă de reclamant.

TRIBUNALUL FUNCŢIEI PUBLICE a fost înfiinţat la sfârşitul anului 2004 pentru a judeca litigii între Uniunea Europeană şi funcţionarii săi.
Tribunalul este compus din şapte judecători şi este ataşat Tribunalului de Primă Instanţă