Comunicate de presă

Senatorul Sorin Cîmpeanu, ales membru al Biroului Adunării Parlamentare a Francofoniei

În cadrul celei de-a 49-a Sesiuni a Adunării Parlamentare a Francofoniei (Montreal, Canada, 5-9 iulie 2024), membrii APF au decis, în unanimitate, alegerea președintelui Delegației Parlamentului României la APF, senatorul Sorin-Mihai Cîmpeanu, în funcția de membru al Biroului APF. Este pentru prima dată în istoria de 123 ani a APF când o țară din Europa Centrală şi de Est obține un mandat în cadrul Biroului APF.
 
În urma alegerilor din data de 9 iulie 2024, Președinția APF va fi deținută de Hilarion Etong, prim - vicepreședintele Adunării Naționale a Camerunului, care îl înlocuiește pe canadianul Francis Drouin.
 
În paralel cu sesiunea plenară anuală a APF, s-au desfășurat lucrările celei de-a X-a ediții a Parlamentului Francofon al Tinerilor, care sărbătorește în anul 2024, două decenii de existență. La reuniune au participat 81 de tineri din partea a 41 de parlamente membre APF din Africa, America, Asia și Europa. La inițiativa Președintelui AUF, senatorul Sorin-Mihai Cimpeanu, pentru prima data de la crearea Parlamentului Francofon al Tinerilor (PFT-APF), Agenția Universitară a Francofoniei s-a asociat Parlamentului Francofon al Tinerilor prin participarea a 4 reprezentanți ai Rețelei sale de lideri proveniți de pe cele patru continente.
România a fost reprezentată la reuniunea PFT de doi studenți, Beatrice-Iuliana Uța și Mihai-Valentin Mihăilă. Studenta Beatrice Iuliana Uța (UNSTPB) a fost aleasă Vicepreședinte al Comisiei de Afaceri Parlamentare PFT.


Go to top