Comunicate de presă

Președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, senatorul Titus Corlățean, salută recomandarea Comisiei Europene cu privire la începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi Republica Moldova

Președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, senatorul Titus Corlățean, salută decizia istorică a Comisiei Europeană care a recomandat astăzi, 8 noiembrie a.c., începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Ucraina şi Republica Moldova, precum şi acordarea statutului de ţară candidată la aderare a Georgiei.
Decizia de astăzi a Comisiei Europeane este rezultatul evaluării progreselor obținute pe calea reformelor de către aceste două state și reprezintă un reper important pentru parcursul european al Republicii Moldova și al Ucrainei, precum și al Georgiei, a declarat senatorul Titus Corlățean.
Acesta a amintit că, în mod special, aderarea Republicii Moldova reprezintă un obiectiv strategic pe care România l-a promovat intens, de-a lungul timpului, prin demersuri susținute, atât la Bruxelles, în calitate de stat membru al UE, cât și în relația cu autoritățile de la Chișinău. Anunțul Comisiei Europene arată că Republica Moldova se află pe drumul cel bun în ceea ce privește procesul de aderare la UE. România va continua să lucreze strâns atât cu statele membre UE și cu instituțiile europene, cât și cu autoritățile de la Chișinău în vederea atingerii acestui obiectiv, a afirmat președintele Comisiei pentru politică externă, senatorul Titus Corlățean.


Go to top