”Printr-o golăneală procedurală, a fost respins amendamentul USR care corecta programul de vot din Diaspora
Ieri, în Senatul României, am asistat la un nou episod revoltător din războiul PSD-PNL împotriva românilor din Diaspora. Amendamentul USR care ar fi permis fiecărui român din afara granițelor să voteze până la ora 21:00, ora locală, a fost respins printr-o golăneală procedurală.
Din 1990 încoace, au avut loc peste 20 de rânduri de alegeri. De fiecare dată, secțiile de votare din străinătate s-au închis conform fusului orar al fiecărei țări. Acum, pentru prima dată în istoria alegerilor libere din România, PSD și PNL impun ca urnele să se închidă la ora 21:00, ora României. Se taie cu nonșalanță din programul de vot – între o oră și chiar 7-10 ore - în funcție de poziția astrelor în momentul votului.
Cum ați sabotat, stimați colegi din PSD și PNL amendamentul USR?
Amendamentul USR a fost inițial adoptat în Plenul Senatului cu 62 de voturi pentru și 61 împotrivă. Însă, pentru că rezultatul nu v-a convenit, ați forțat reluarea votului, cu o justificare puerilă. Ați supus la vot până a ieșit cum voiați. Ce concluzie să tragă românii din asta?
Golăneala a continuat la votul pe proiectul de lege, unde ați inventat o altă procedură de vot în încercarea de a forța adoptarea ordonanței. Nu a trecut raportul de adoptare, așa că ați supus la vot un proiect inexistent de respingere, care oricum nu avea suficiente voturi ca să treacă. În cele din urmă, ați suspendat ședința de Plen, tocmai ca această ordonanță să fie adoptată tacit.
Aceasta este măsura respectului pe care îl aveți față de Diaspora și față de democrație. Pentru că nu este doar o lovitură dată milioanelor de români din Diaspora, ci și un atac flagrant la adresa democrației. Este o ruşine naţională ca, în 2025, să asistăm la astfel de manevre anti-democratice, într-o perioadă care ar trebui marcată exact de dialog și de cooperare.
USR va continua să lupte pentru un proces electoral corect și transparent, în care fiecare român, indiferent de locul în care trăieşte, să poată vota fără obstacole. Românii din Diaspora merită respect, nu obstacole inventate de o putere politică ce se teme de votul lor!”