Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Observațiile Comisiei pentru afaceri europene la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport

Comisia pentru afaceri europene, condusă de senatorul Vasile Dȋncu, președintele comisiei, a organizat, marți, 21 februarie a.c., o ședință în cadrul căreia au dezbătut și votat modificări la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport, de modificare a Regulamentului (UE) 2021/1153 și a Regulamentului (UE) nr. 913/2010 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1315/2013, COM (2022) 384.
Propunerea de Regulament vizează extinderea a patru coridoare europene de transport către Ucraina şi Republica Moldova, eliminarea hărților orientative ale rețelei transeuropene de transport din Rusia şi Belarus, declanşarea ultimilor kilometri ai tuturor conexiunilor transfrontaliere existente în rețeaua centrală la rețeaua globală, înlocuirea hărților orientative modificate ale reţelei TEN-T din Ucraina, dezvoltarea tuturor liniilor de cale ferată TEN-T, ce au un ecartament nominal standard european de 1 435 mm şi de asemenea, elaborarea unui plan de migrare către acest ecartament nominal standard european, pentru toate liniile existente ale coridoarelor europene de transport.
Dezbaterile parlamentare au avut loc în prezenta reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe cu suportul scris al Ministerului Transporturilor. Discuțiile au debutat cu observațiile sectoriale ale Comisiei pentru transport din Senat și s-au finalizat cu o serie de propuneri către Executivul European.
Modificările adresate Comisiei Europene de către membrii Comisei pentru afaceri europene au vizat ca noul Regulament european să menționeze explicit utilizarea ecartamentului de 1 435 mm pe noile căi ferate TEN-T ce vor traversa Republica Moldova. Membrii comisiei au apreciat că un astfel de demers va sprijini considerabil evoluția Republicii Moldova și va constitui și un pas concret în dezvoltarea strategiei de cooperare a Uniunii cu statele terțe, precum și în consolidarea Politicii Europene de Vecinătate.
De asemenea, alte propuneri ale Comisiei pentru afaceri europene au vizat introducerea portului Sulina, în cadrul rețelei TENT-T globale de căi navigabile interioare și introducerea municipiului Suceava în lista nodurilor urbane în cadrul rețelei TENT-T, precum și asocierea porturilor Midia și Mangalia cu portul Constanța în cadrul rețelei TEN-T globale (Comprehensive).
Comisia pentru afaceri europene a solicitat Comisiei Europene angajamentul ferm că implementarea Regulamentului european propus nu va dăuna Deltei Dunării, în contextul în care Ucraina a solicitat recent adăugarea canalelor Chilia și Bâstroe la rețeaua TEN-T. Membrii Comisiei consideră că orice plan de construcție a canalului Bâstroe ar putea afecta iremediabil mediul înconjurător, distrugând Delta Dunării și prejudiciind, implicit, interesele României, astfel identificarea de rute alternative pentru transportul produselor ucrainene, în special al cerealelor, este necesară în contextul crizei economice și geopolitice actuale.


Go to top