Comunicate de presă

Misiunea de monitorizare în San Marino a senatorului Viorel Badea, în calitate de raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Senatorul Viorel Badea, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a întreprins o misiune de monitorizare în San Marino, în perioada 24-26 octombrie 2022, împreună cu parlamentarul german, Andrej Hunko, în calitate de raportori privind evaluarea periodică a obligațiilor Republicii San Marino față de Consiliul Europei.
Pe parcursul misiunii, raportorii Comisiei de monitorizare a APCE au fost primiți în audiență de cei doi căpitani regenți, care îndeplinesc funcția de șefi ai statului pentru un mandat de șase luni, au avut întrevederi cu ministrul afacerilor externe, cu liderii grupurilor politice reprezentate în Marele Consiliu General (parlamentul), cu reprezentanți ai sistemului judiciar, ai societății civile și ai mass-media.
În cadrul vizitei au fost abordate subiecte referitoare la instituțiile democratice și contextul constituțional, statul de drept și independența justiției, precum și la măsurile de eficientizare a luptei împotriva corupției. Raportorii au subliniat necesitatea implementării pe deplin a recomandărilor formulate în atenția statului San Marino în rapoartele Grupului de State împotriva Corupției (GRECO) din 2022 și, respectiv, Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa (CALRE) din 2018.
Concluziile desprinse în urma acestei misiuni vor fi incluse în proiectul de raport pe care cei doi raportori urmează să îl prezinte la reuniunea Comisiei de monitorizare a APCE (Paris, 14-15 decembrie 2022).
 
 
Informații suplimentare:
Procedura de evaluare periodică se desfășoară în cadrul Comisiei de monitorizare a APCE și vizează statele membre ale Consiliului Europei care nu se află în procedură de monitorizare propriu-zisă sau nu sunt angrenate în dialogul de postmonitorizare.
 
 
 
 
 
 


Go to top