Întrevederea dnei senator Gabriela Crețu, președinta Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, cu E.S. dna Lise Nicoline Kleven Grevstad, ambasadorul Regatului Norvegiei la București

Doamna senator Gabriela Crețu, președinta Comisiei pentru afaceri europene a Senatului, a avut astăzi, 11 decembrie 2018, o întrevedere cu E.S. dna Lise Nicoline Kleven Grevstad, ambasadorul Regatului Norvegiei la București.
În cadrul întâlnirii, principalele subiecte abordate au avut în vedere stadiul actual în pregătirea, pe dimensiune parlamentară, a exercitării președinției României la Consiliului UE, trecerea în revistă a priorităților președinției române, precum și cooperarea bilaterală între cele două state.
Doamna senator Gabriela Crețu a accentuat importanța unei abordări pragmatice a priorităților președinției române, care să pună în centru cetățenii europeni, și necesitatea dezvoltării dimensiunii sociale a construcției europene. 
În planul cooperării bilaterale, a fost subliniată eficiența granturilor norvegiene, care contribuie la diminuarea disparităților sociale și economice în spațiul economic european, respectiv la consolidarea relațiilor bilaterale dintre cele două state.
Interlocutorii au reiterat interesul pentru un dialog direct, care să asigure continuitate în cooperarea dintre cele două țări, în toate domeniile de interes comun.


Go to top