Comunicate de presă

Participarea delegației Senatului României la sesiunea de constituire a Forumului economic euro-mediteraneean și al Golfului

În perioada 7-8 decembrie 2022, Adunarea Parlamentară a Mediteranei (APM) a organizat la Marrakech, în parteneriat cu Camera Consilierilor din Regatul Maroc, sesiunea de constituire a Forumului economic euro-mediteraneean și al Golfului. Senatul României a fost reprezentat la reuniune de senatorii Irina Elisabeta Kovacs și Sebastian Cernic, membri ai Delegației Parlamentului României la APM. Din partea Camerei Deputaților, a participat deputatul Mirela Furtună, șefa delegației Parlamentului României la APM.
 
Forumul a reunit parlamentari, oficiali guvernamentali, reprezentanți ai mediilor academic și de afaceri și ai societății civile, pentru a dezbate principalele provocări economice și de mediu cu care se confruntă regiunile euro-mediteraneeană și a Golfului, îndeosebi din perspectiva consecințelor războiului din Ucraina. În cadrul Forumului au fost dezbătute teme precum: securitatea alimentară; securitatea energetică; tranziția ecologică pentru combaterea schimbărilor climatice; integrarea financiară și comercială a regiunilor euro-mediteraneeană și a Golfului și rolul sectorului privat; relansarea sectorului turistic; combaterea inegalităților și emanciparea femeilor și tinerilor; eliminarea decalajelor digitale.
 
În cadrul sesiunii tematice Insecuritatea alimentară: care este rolul guvernelor, sectorului privat, comerțului și al investițiilor, senatorul Sebastian Cernic și-a exprimat îngrijorarea cu privirea la deteriorarea securității alimentare globale ca urmare a agresiunii ilegale și neprovocate a Rusiei asupra Ucrainei și a subliniat că securitatea și stabilitatea sunt puternic dependente de asigurarea nevoilor de bază, accesul la hrană fiind una din nevoile fundamentale. În acest context senatorul român a amintit contribuția esențială a țării noastre la eforturile internaționale de combatere a crizei alimentare, prin sprijinirea activă a implementării Acordului privind cerealele din Ucraina - Black Sea Grain Initiative, încheiat la Istanbul în data de 22 iulie 2022. El a precizat că „de la debutul invaziei rusești, Portul Constanța și porturile noastre la Dunăre au devenit principalele porți de acces pentru transporturile de grâne ucrainene către export. Până în prezent, mai mult de 8,4 milioane de tone de cereale, semințe oleaginoase și alte produse agricole din Ucraina, au tranzitat teritoriul României.”
 
Printre concluziile președinției APM, prezentate la finalul reuniunii, se regăsește și reafirmarea angajamentului de a promova toate eforturile diplomatice necesare, din partea APM și a membrilor săi, pentru securizarea rutelor comerciale de cereale din Europa de Est, în scopul atenuării crizei alimentare și al prevenirii unor noi creșteri ale prețurilor produselor de bază în întreaga lume.
 
Senatoarea Irina Elisabeta Kovács a împărtășit două dintre inițiativele recente ale Senatului României privind egalitatea de gen și drepturile copiilor și tinerilor, respectiv organizarea conferinței Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național, ca punct de lansare a Platformei Femeilor Parlamentar din România, precum și constituirea Grupului de prietenie copii – senatori în cadrul platformei Senat Junior.
 
În marja Forumului delegația Parlamentului României a avut o întrevedere bilaterală cu delegația Knesset-ului israelian formată din parlamentarii Michael Biton și Uriel Busson. Cu această ocazie, a avut loc un schimb de opinii cu privire la consolidarea relațiilor bilaterale la nivel parlamentar, context în care membrii Knesset-ului au informat despre demersurile de reconstituire a grupului parlamentar de prietenie cu România. Membrii delegației române au evidențiat angajamentul ferm al Parlamentului și Guvernului României de promovare a memoriei Holocaustului și combatere a antisemitismului, precum și principalele măsuri în domeniu, inclusiv adoptarea definiției de lucru a antisemitismului pe durata exercitării, de către România, a președinției Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (2015-2016), adoptarea, în 2018, a unei legi speciale pentru combaterea antisemitismului, includerea combaterii antisemitismului între temele prioritare ale Președinției române a Consiliului UE sau adoptarea, în 2021, a Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură.


Go to top