Marți, 15 martie 2022, cu ocazia Sesiunii extraordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), senatorul Viorel Badea, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, a luat cuvântul, la dezbaterea de urgență dedicată consecințelor agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei, raportor Ingjerd Schou (Norvegia, Grupul Conservatorilor Europeni/Alianța Democraților).
În intervenția sa, senatorul Badea a arătat că, prin agresiunea militară împotriva Ucrainei, Federația Rusă a abdicat de la obligațiile și angajamentele asumate în momentul aderării la Consiliul Europei, demonstrând că respectarea valorilor democratice, a integrității teritoriale a altor state și a relațiilor de bună vecinătate au devenit pentru autoritățile de la Moscova noțiuni golite de conținut. Potrivit reprezentantului Delegației române la APCE, această realitate a fost, din păcate, confirmată, de-a lungul timpului, prin actele de agresiune ale Federației Ruse împotriva suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei.
Potrivit senatorului Badea, utilizarea sintagmei operațiune militară specială de către Federația Rusă pentru a justifica invazia Ucrainei nu poate fi în mod evident acceptată, așa cum nici naziștii nu au invadat, în urma unei operațiuni militare speciale, Uniunea Sovietică pentru a o debolșeviza, ci au săvârșit crime de agresiune sau crime împotriva umanității.
Parlamentarul român a mai arătat că este profund regretabilă opțiunea Federației Ruse de a substitui dialogului forța malignă a armelor și, mai mult decât atât, a condamnat în termenii cei mai fermi decizia autorităților ruse de a transforma civilii și obiectivele civile în ținte ale acestui război, încălcând astfel prevederile Convențiilor de la Geneva și ale protocoalelor sale adiționale. Senatorul român a deplâns totodată pierderile de vieți omenești în urma bombardamentelor asupra școlilor, spitalelor, maternităților și zonelor rezidențiale în numele așa-zisei operațiuni militare speciale, autointitulate de către autoritățile de la Moscova ,,lupta pentru libertate” pe canalele media ale propagandei de stat.
În finalul expunerii sale, senatorul Badea a salutat mobilizarea exemplară pe care autoritățile, dar mai ales oamenii obișnuiți din România, au arătat-o față de semenii lor ucraineni care fug din calea războiului și și-a exprimat speranța că dialogul va reuși în final să pună capăt acestui război sângeros și absurd.
APCE a adoptat, în unanimitate, marți, 15 martie a.c., avizul care a recomandat Comitetului Miniștrilor excluderea Federației Ruse din Consiliul Europei, iar miercuri, 16 martie a.c., Comitetul Miniștrilor a luat oficial, pe această bază, decizia prin care Federația Rusă este exclusă din rândul statelor membre ale Consiliului Europei.