În perioada 7-11 aprilie 2025 au avut loc, la Strasbourg, lucrările celei de-a doua părți a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Din partea Senatului au participat la sesiunea de primăvară a APCE, în calitate de membri ai Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), senatorii Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă, Cristina Gabriella Dumitrescu, președinta Comisiei pentru românii de pretutindeni, Maria-Gabriela Horga, președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, președintele Comisiei pentru cultură și media și Elena-Simona Spătaru, vicepreședinta Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.
În alocuțiunea sa inaugurală, președintele APCE, Theodoros Rousopoulos, a evidențiat faptul că modul în care se va încheia războiul de agresiune împotriva Ucrainei va avea inevitabil un impact semnificativ asupra viitorului continentului european. Din această perspectivă, democrațiile europene trebuie să continue sprijinul ferm pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, în lupta împotriva agresiunii brutale și ilegale a Federației Ruse.
Adunarea a adoptat Rezoluția 2601 (2025) privind aspectele juridice ale aderării Uniunii Europene la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în baza raportului elaborat de senatorul Corlățean pe această temă, în cadrul Comisiei APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului.
În plenul Adunării, senatorul Corlățean a luat cuvântul la dezbaterea raportului privind interferența externă: o amenințare la adresa securității democratice în Europa și în cadrul dezbaterii de urgență cu tema: războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei: necesitatea asumării răspunderii și evitării impunității. De asemenea, Comisia APCE pentru afaceri juridice și drepturile omului l-a ales, cu unanimitate de voturi, pe senatorul Corlățean ca raportor pentru avizul statutar al Adunării privind proiectul de protocol de amendament la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului din 2005 (Convenția de la Varșovia).
Totodată, senatoarea Spătaru a luat cuvântul, în numele delegației române și a Alianței Liberalilor și Democraților din Europa din cadrul APCE, la dezbaterea raportului privind implementarea hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului.
În plenul Adunării a fost organizată o ceremonie de decernare a Premiului Muzeul Europei aferent anului 2025 pentru Casa Limbii Basce (Euskararen Etxea) din Bilbao, Spania.
Ordinea de zi a sesiunii a mai cuprins, printre altele, dezbateri pe subiecte precum: observarea alegerilor pentru Adunarea Kosovo; interconexiunile între Consiliul Europei și Comunitatea Politică Europeană; încetarea expulzării colective a străinilor; modificarea a diferite prevederi din Regulamentul APCE; respectarea statului de drept și combaterea corupției în cadrul Consiliului Europei. În același timp, au fost organizate dezbateri de urgență și dezbateri de actualitate pe subiecte, precum: situația din Georgia și follow-up-ul la Rezoluția 2585 (2025) privind contestarea, pe motive de fond, a deplinelor puteri ale Delegației parlamentare georgiene; arestarea primarului din Istanbul: starea democrației și a drepturilor omului în Turcia; un apel urgent pentru încetarea blocadei umanitare din Gaza și restabilirea încetării focului; proteste și mitinguri în Balcanii de Vest și în Europa Centrală.
În plenul Adunării s-au adresat participanților: Alteța Sa Regală Marele Duce de Luxemburg, Xavier Espot Zamora, șeful guvernului Principatului Andorra, Xavier Bettel, ministrul afacerilor externe din Luxemburg, președintele-în-exercițiu al Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei și Alain Berset, secretarul general al Consiliului Europei.
Reprezentanții Senatului din cadrul Delegației române la APCE au examinat și au votat în plen și în comisiile din care fac parte diverse documente ale Adunării și au ales, prin vot, pentru un mandat de nouă ani, judecătorul din partea statului Monaco la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Următoarea sesiune a APCE va avea loc în Franța, la Strasbourg, în perioada 23-27 iunie 2025.