Comunicate de presă

Întâlnirea membrilor Comisiei pentru cultură și media cu reprezentanții sindicatelor angajaților din Societatea Română de Radiodifuziune

Comisia pentru cultură și media din Senatul României a avut, la 12 martie a.c., o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor angajaților din Societatea Română de Radiodifuziune.(SRR)
 
Întâlnirea a avut loc în contextul în care, în spațiul public, a apărut o serie întreagă de manifestări ale nemulțumirilor angajaților SRR față de politica salarială a instituției, iar parte din cereri vizează și activitatea Comisiei pentru cultură și media din Senatul României.
 
Principalele revendicări ale liderilor de sindicat au vizat, în mod special, creșterea salariilor personalului de execuție, inclusiv printr-o economie generată de micșorarea salariilor personalului de conducere, finanțarea corespunzătoare a activității jurnalistice, armonizarea și actualizarea Legii nr. 41/1994, precum și identificarea unor corespondențe cu Legea Salarizării Unitare nr. 153/2017, astfel încât personalul angajat al SRR să fie integrat într-un mediu predictibil și lipsit de interpretări.
 
În cadrul întâlnirii, președintele Comisiei pentru cultură și media, senatorul Vlad Mircea Pufu, a accentuat importanța radioului pentru spațiul public, dat fiind rolul său esențial de a informa, educa și de a promova cultura și de a conecta comunitățile. Totodată a reiterat sprijinul și implicarea Comisiei pentru a identifica cele mai bune soluții legislative care pot veni în întâmpinarea revendicărilor angajaților din radioul public.
 
Alături de membrii Comisiei la dezbateri au fost prezenți, ca reprezentanți ai mediului sindical, Leonard Octavian Pădureț, președinte MediaSind, Bogdan Iuliu Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa, Cristinel Godinac, președinte executiv MediaSind, Janina Tudor, președinte filiala  MediaSind Radio Romania, Marius Olteanu, președinte filiala Fair - Corul Academic SRR, Adrian Doros, vicepreședinte Sindicatul Liber din SRR, Daniel Manasi, președinte filiala Fair Orchestra de camera din SRR, Marius Dorian Tănase, reprezentant al salariaților  în Consiliul de Administrație al SRR și Adrian Valentin Moise, președinte al federației sindicatelor din SRR.


Go to top