Comunicate de presă

Președintele Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE (AP OSCE), senatorul Radu-Mihai Mihail: Îmi exprim sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, precum și solidaritatea deplină cu poporul ucrainean, inclusiv cu minoritatea română din această țară

Senatorul Radu-Mihai Mihail, președintele Delegației Parlamentului României la AP OSCE, a participat în perioada 24-25 februarie a.c. (Viena), la Centrul de Conferințe Hofburg, la cea de-a 21-a Reuniune de iarnă a Adunării.
În dimineața zilei de 24 februarie a.c., în urma declanșării operațiunilor militare ruse în Ucraina, Comisia permanentă a AP OSCE a organizat o dezbatere deschisă. Cu acest prilej, senatorul Mihail a declarat că avem de a face cu „un act de agresiune față de un stat independent, suveran, membru al Organizației Națiunilor Unite și stat participant la OSCE. Federația Rusă își încalcă obligațiile asumate în calitate de semnatară a Acordurilor de la Minsk, care devin astfel nule. Federația Rusă, membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, spulberă, prin acțiunile sale, pacea și securitatea globală pe care însuși Consiliul de Securitate le garantează, încălcând în mod deliberat principiile de drept internațional, consacrate în Carta ONU și în Actul final de la Helsinki. Aceste acțiuni iresponsabile reclamă o intervenție fermă, imediată și fără echivoc din partea comunității internaționale”.
Senatorul Mihail și-a exprimat solidaritatea deplină cu poporul ucrainean, inclusiv cu minoritatea română care trăiește în Ucraina și a reiterat susținerea fermă a României pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, precum și determinarea țării noastre de a acționa în coordonare cu partenerii și aliații săi, pentru adoptarea unor măsuri de răspuns adecvate. „Securitatea și stabilitatea în zona OSCE pot fi restabilite numai prin punerea în aplicare, cu bună credință, a normelor de drept internațional, a tuturor acordurilor existente și prin respectarea principiilor, valorilor și angajamentelor OSCE pe toate cele trei dimensiuni", a afirmat demnitarul român.
 
Președintele Delegației Parlamentului României la AP OSCE a evidențiat și poziția privilegiată a Adunării Parlamentare, ca legătură directă dintre OSCE și popoarele din zona OSCE, arătând că, mai cu seamă în aceste momente dificile, Adunarea poate juca un rol semnificativ în gestionarea provocărilor uriașe cu care ne confruntăm. Senatorul Mihail a subliniat că România sprijină activitatea Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE în Ucraina,  precum și prelungirea mandatului acesteia după 31 martie 2021 și asigurarea unui buget adecvat pentru nevoile Misiunii. 
 
În cea de-a doua zi a sesiunii, senatorul Radu-Mihai Mihail, desemnat recent ca Reprezentant special al AP OSCE pentru agenda digitală, a prezentat, în cadrul Comisiei permanente, principalele obiective și prioritățile pe care și le-a stabilit în această calitate.
 
Apreciind că un stat democratic puternic, cu o administrație eficientă, trebuie să se bazeze pe servicii digitale solide și sigure, senatorul Mihail a remarcat procesul rapid de digitalizare care are loc în spațiul OSCE și care modifică fundamental toate sferele vieții. Aceste evoluții produc oportunități de cooperare transfrontalieră și de consolidare a încrederii, inclusiv în ceea ce privește dimensiunea economică și de mediu.
 
Senatorul român a precizat că își propune să facă un inventar al soluțiilor digitale implementate pe timp de criză, precum cele din perioada pandemiei de COVID 19, și să evalueze impactul lor și modul în care pot contribui, într-o mai mare măsură, la transformarea pozitivă a societății în țările din spațiul OSCE. O a doua temă prioritară va fi transformarea digitală a administrației publice și a proceselor electorale, impactul ei asupra consolidării democrației și contribuția la securitatea regiunii, prin descurajarea corupției și asigurarea transparenței și rezilienței proceselor democratice din fiecare țară.
În acest context, Radu-Mihai Mihail a recomandat acordarea unei atenții sporite securității cibernetice și și-a exprimat intenția de a promova dialogul, schimbul de informații și cooperarea între delegațiile AP OSCE pe temele sus-menționate.
 
INFORMAȚII SUPLIMENTARE
La Reuniunea de iarnă a AP OSCE, care s-a desfășurat în format hibrid, au participat online senatorul Cătălin-Daniel Fenechiu și deputații Christine Thellmann, Costel-Neculai Dunava, Sorin-Titus Muncaciu și Hajdu Gabor, membri ai Delegației Parlamentului României la AP OSCE.
Programul Reuniunii a inclus și dezbaterea intitulată Garanțiile de securitate și indivizibilitatea securității în Europa: rolul OSCE. Cu aceeași ocazie, cele trei comisii generale ale Adunării au abordat următoarele teme: Tensiuni sporite în spațiul OSCE și necesitatea dialogului interparlamentar (Comisia generală pentru probleme politice și de securitate); Traficul de ființe umane într-o economie globalizată (Comisia generală pentru probleme economice, știință, tehnologie și mediu); Jurnalismul ca o premisă pentru justiție și stat de drept (Comisia generală pentru democrație, drepturile omului și probleme umanitare).
Pe parcursul lucrărilor, s-au adresat participanților: președintele Consiliului Național al Austriei, Wolfgang Sobotka; președintele AP OSCE, Margareta Cederfelt; președintele în exercițiu al OSCE, Zbigniew Rau, ministrul afacerilor externe al Poloniei; secretarul general al OSCE, Helga Schmid.


Go to top