Senatorul Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a avut, marți 25 octombrie a.c. o întrevedere cu E.S. Rim Kap-soo, ambasadorul Republicii Coreea la București.
Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a apreciat dinamica foarte bună a relațiilor bilaterale între cele două state și a menționat necesitatea revigorării Parteneriatului Strategic între România și Coreea de Sud, a valorificării adevăratului potențial al acestuia, în special în domeniul industriei apărării.
Demnitarul român a subliniat interesul pentru demararea de investiții sud-coreene majore, încurajarea acestora, în sistem offset, în domenii de interes comun precum cel energetic, inteligența artificială, securitatea cibernetică și apărarea.
A fost, de asemenea, exprimat interesul comun pentru continuarea și dezvoltarea cooperării în planul diplomației parlamentare.
Cei doi oficiali au discutat și despre situația din Ucraina, ca urmare a agresiunii Rusiei și au confirmat că acesta reprezintă o amenințare la adresa securității, păcii și dezvoltării economice mondiale. În continuarea dialogului, au fost împărtășite idei privind situația actuală de securitate din Peninsula Coreea și regiunea Asiei de Sud Est.