Participarea doamnei senator Gabriela Crețu, președinta Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României la Conferința ”Extinderea estică a zonei euro”, organizată de Friedrich Ebert Stiftung și Banca Națională a Croației la Zagreb, în perioada 20-21 martie a.c.
Președinta Comisiei pentru afaceri europene a Senatului României, doamna senator Gabriela Creţu, a participat în perioada 20-21 martie a.c. la Conferința ”Extinderea estică a zonei euro” organizată de Friedrich Ebert Stiftung și Banca Națională a Croației la Zagreb.
Doamna senator a fost vorbitorul principal (keynote speaker) în cadrul Panel-ului Piața muncii, politicile salariale și politicile sociale.
Tema conferinţei a plecat de la sugestia domnului Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, ca toate statele membre să se alăture zonei euro cât mai curând posibil. Tocmai de aceea, fundația Friedrich-Ebert-Stiftung își dorește să abordeze problema adoptării euro pentru toate statele membre care nu sunt în zona Euro în condiţiile în care Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Croația, Bulgaria și România diferă în mod substanțial din punct de vedere politic și economic. Pentru unele dintre aceste țări, monedele naționale sunt un instrument de guvernanță economică, iar pentru celelalte este un efort mare pentru susținerea monedelor lor.
Această conferinţă şi-a propus să obţină răspunsuri legate de avantajele şi dezavantajele structurilor actuale din zona euro faţă de interesul actual şi viitor al statelor membre non-euro.
La acest eveniment au participat experți și factori de decizie politică din cele 6 ţări amintite mai sus, precum și reprezentanți de seamă ai Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung.