Anunțuri

Vizita oficială a președintelui interimar al Senatului, Mircea Abrudean, în Republica Moldova

Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, va efectua, marți, 25 martie 2025, o vizită oficială în Republica Moldova.
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, va avea o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. La finalul întrevederii, cei doi președinți vor susține o declarație de presă comună.
Ulterior, înaltul demnitar român va avea o întrevedere, cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
La Guvern, oficialul are planificate întrevederi cu prim-ministrul Dorin Recean și cu viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.
În cadrul vizitei oficiale se va discuta despre intensificarea cooperării dintre dintre cele două țări în sectoarele-cheie, precum și despre agenda de reforme și parcursul european al Republicii Moldova.


Go to top