Comunicate de presă

Dialogul senatorului Titus Corlățean cu prim-ministrul Republicii Albania, Edi Rama, în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Senatorul Titus Corlățean, membru al Delegației române la Adunarea  Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a susținut o intervenție, cu ocazia prezenței prim-ministrulului Republicii Albania, Edi Rama, în calitate de invitat special, în plenul Adunării parlamentare, reunit pentru cea de-a patra parte a Sesiunii ordinare, în perioada 10-14 octombrie 2022.
În acest context, senatorul român a reafirmat sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Albania și a subliniat că România rămâne angajată în procesul de integrare europeană a statelor din Balcanii de Vest - regiune de o importanță strategică atât pentru Europa Centrală și de Est, cât și pentru întregul continent european.
Totodată, Titus Corlățan a arătat că statul de drept, funcționarea instituțiilor democratice și respectarea hotărârilor judecătorești fac parte din condiționalitățile procesului de aderare la Uniunea Europeană și a menționat, în acest context, preocuparea autorităților române pentru o temă încă nesoluționată, în relațiile bilaterale dintre România și Albania, respectiv implementarea deciziei judecătorești adoptate de instanța albaneză în anul 2007, privind retrocedarea către statul român a Casei Iorga din localitatea albaneză Saranda. A menționat totodată dialogul politic bilateral, desfășurat de-a lungul timpului pe această temă, extrem de importantă pentru statul român. A reamintit, din perspectivă istorică, faptul că, în semn de profundă recunoștință față de sprijinul acordat de România și de renumitul istoric și om politic român Nicolae Iorga – cel care a scris prima istorie a Albaniei, volum ce a servit ca argumentație la promovarea recunoașterii internaționale, în anul 1919, în cadrul Conferinței pentru Pace de la Londra, a independenței statului albanez - regele Zog I al Albaniei a donat această proprietate din Saranda, Albania, fostului prim-ministru al României din perioada interbelică. Imobilul a intrat ulterior în proprietatea statului român.
Senatorul român a subliniat că autoritățile române vor continua dialogul cu oficialii albanezi, în vederea soluționării acestei situații și restituirii acestei proprietăți a statului român, potrivit deciziei judecătorești definitive pronunțate de instanța albaneză.


Go to top