Comunicate de presă

Participarea reprezentanților Senatului la Conferința AP OSCE cu tema Combaterea corupției, apărarea democrației: rolul parlamentelor naționale Nicosia, Cipru, 26-28 mai 2022

 
Senatorul Radu-Mihai Mihail a condus Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE la Conferința AP OSCE cu tema Combaterea corupției, apărarea democrației: rolul parlamentelor naționale, eveniment găzduit de Camera Reprezentanţilor din Republica Cipru, la Nicosia, în perioada 27-28 mai a.c. Din delegație au făcut parte senatorul Cătălin-Daniel Fenechiu, deputații Costel-Neculai Dunava și Hajdu Gábor, membri titulari.  
Conferința, care a reunit delegații parlamentare din 30 de state membre ale OSCE, s-a concentrat asupra rolului parlamentelor naţionale în prevenirea şi combaterea corupţiei, a politicilor-cheie de prevenire a corupției și de promovare a transparenţei şi responsabilității, precum și asupra contribuției instituţiilor independente şi a media la prevenirea și combaterea corupției.
La ceremonia inaugurală, s-au adresat participanților:  Annita Demetriou, președinta Camerei Reprezentanților din Cipru; Margareta Cederfelt (Suedia), președintele AP OSCE; Ioannis Kasoulides, ministrul afacerilor externe al Republicii Cipru; ambasadorul Artur Dmochowski, trimisul special al președinției în exercițiu a OSCE și Roberto Montella, secretarul general al Adunării.
Au susținut intervenții tematice: Anita Ramasastry, Reprezentantul special al președinției în exercițiu a OSCE pentru combaterea corupției; Hanne Juncher, secretarul executiv al GRECO; Brigitte Stroberl-Shaw, Biroul ONU pentru Droguri și Criminalitate (UNODC); Roby Senderowitsch, Banca Mondială; Jon Vrushi, Transparency International; Konstantine Vardzelashvili, ODIHR; Costas Clerides, fost procuror general al Republicii Cipru,  Drew Sullivan; cofondator al Proiectului privind criminalitatea organizată și corupția (OCCRP), Franz Wild, editor al Proiectului Enablers al Biroului de Jurnalism de Investigație; Odysseas Michaelides, auditor general al Republicii Cipru.
În cadrul intervenției sale, senatorul Mihail a evidențiat impactul digitalizării asupra măsurilor de prevenire și combatere a corupției, arătând că digitalizarea contribuie, pe de o parte, la îmbunătățirea activității prin reducerea birocrației și asigurarea transparenței fluxurilor de informații, și, pe de altă parte, la susținerea activităților de investigare anticorupție, oferind analize avansate de date și alte instrumente de sprijin criminalistic.
Președintele Delegației Parlamentului României la AP OSCE a prezentat câteva exemple concrete privind modul în care legislația din țara noastră contribuie la reducerea corupției. A remarcat, totodată, că o mai bună utilizare a noilor tehnologii poate propulsa lupta împotriva corupției la un nou nivel de eficiență și că beneficiile digitalizării accelerate trebuie susținute prin politici publice solide, menite să reformeze conduita guvernelor și autorităților publice.  
În marja conferinței, în ziua de 26 mai, senatorul Radu-Mihai Mihail, în calitatea sa de Reprezentant special al AP OSCE pentru agenda digitală, s-a întâlnit cu: Kyriacos Kokkinos, ministrul adjunct al cercetării, inovării și politicii digitale; George Michaelides, comisarul pentru comunicații electronice și reglementări poștale; Antonis Antoniades, directorul Autorității pentru securitate digitală, precum și cu alți reprezentanți ai acestei instituții.   
La întrevederi au mai participat Kyriakos Hadiyianni (Cipru), Reprezentantul special al AP OSCE pentru implicarea societății civile, precum și ambasadorul României în Republica Cipru, Sorin-Dan Mihalache.


Go to top