Participarea președintei Gabriela Crețu la Conferința COSAC - Tallinn, Estonia.

Doamna senator Gabriela Crețu, președinta Comisiei pentru afaceri europene din Senatul României, a participat în perioada 9-11 iulie la Conferința președinților comisiilor pentru afaceri europene (Chairpersons of COSAC) găzduită de Estonia cu prilejul exercitării pentru prima dată a mandatului de Președinție rotativă a Consiliului UE.
Motto-ul PRES EE este ,,unitate prin echilibru” și, în viziunea Estoniei, exprimă cel mai important obiectiv asumat de PRES EE, respectiv menținerea unității europene. PRES EE își propune să asigure o abordare echilibrată și pragmatică, axată pe un număr bine definit de dosare majore: o economie deschisă și inovativă; o Europă sigură; o Europă digitală și libera circulație a datelor; o Europă incluzivă și sustenabilă.
Doamna președintă Gabriela Crețu a salutat prioritățile PRES EE, subliniind că obiectivele prioritare sunt menținerea unității și coeziunii UE, precum și recâștigarea încrederii cetățenilor în proiectul european. În cadrul intervenției, a fost atrasă însă atenția asupra necesității prevenirii decalajelor etice și sociale cauzate de noua revoluția digitală, lucru ce se poate realiza doar printr-o educație ridicată accesibilă tuturor cetățenilor. De asemenea, este necesară introducerea unor noi criterii de distribuire al beneficiilor, a unui puternic pilon social care să asigure scăderea șomajului, creșterea locurilor de muncă și accesul tuturor la piața unică și la libertățile fundamentale ale UE.
Un alt aspect subliniat a fost creșterea relevanţei COSAC, propunerile procedurale şi de conținut aduse agendei de lucru de către parlamentarul român fiind larg susținute de către ceilalţi președinți de comisii.
La finalul conferinței, doamna senator Gabriela Crețu, președinta Comisiei pentru afaceri europene, a avut o serie de întrevederi cu omologi din Polonia, Austria, Franţa, Belgia, Portugalia, Irlanda și Estonia, precum și cu doamna Maria Alajõe - Secretarul General al Parlamentului Estonian, pentru a facilita schimbul de experiență util dintre statele membre care exercită pentru prima dată Președinția Consiliului UE. De asemenea, delegația parlamentară română s-a întâlnit cu doamna ambasador Daniela Mihaela Cămărășan și a vizitat expoziția de costume populare românești organizată la sediul ambasadei României în Estonia.


Go to top