Site-ul Senatului României folosește cookie. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosiri cookie-urilor conform OUG 13/24.04.2012 și REGULAMENTUL (UE) 2016/679. OK

Comunicate de presă

Participarea senatorului Titus Corlățean la reuniunea online a Comisiei Permanente a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE)

Senatorul Titus Corlățean a luat cuvântul în cadrul dezbaterii de actualitate pe tema răspunsului statelor membre ale Consiliului Europei în fața pandemiei COVID-19 din perspectiva respectării drepturilor omului, democrației și statului de drept. În expunerea sa, senatorul Corlățean a arătat că Parlamentul României, în virtutea rolului său constituțional, a încuviințat două decrete ale Președintelui României privind instituirea stării de urgență. A evidențiat, în acest context, că Legislativul român își îndeplinește în mod activ obligația de a veghea îndeaproape asupra măsurilor luate de Guvern în timpul stării de urgență, astfel încât restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor să respecte principiul proporționalității înscris în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în protocoalele sale adiționale. În context, și-a exprimat profunda preocupare față de încălcarea de către autoritățile de la București a dreptului la informație al cetățenilor și la libertate de exprimare prin decizia abuzivă de a închide funcționarea în ansamblu a unor publicații online în absența unei notificări prealabile a eliminării conținutului considerat inadecvat. A menționat totodată că, ulterior încetării stării de urgență, sunt necesare evaluări cuprinzătoare din partea APCE cu privire la compatibilitatea măsurilor luate de statele membre ale Consiliului Europei cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și, în baza acestor evaluări, sunt așteptate recomandări ferme în atenția autorităților naționale.
Următoarea reuniune a Comisiei Permanente a APCE va avea loc în 7 mai 2020 și va avea pe ordinea de zi examinarea modalităților de lucru în cadrul comisiilor Adunării în actualul context epidemiologic.
 
Informații suplimentare:
Comisia Permanentă a APCE, care își desfășoară activitatea în perioada dintre cele patru sesiuni ale APCE, este alcătuită din președintele APCE, vicepreședinții Adunării, liderii grupurilor politice, președinții comisiilor și președinții delegațiilor naționale sau reprezentanții acestora astfel desemnați.

Go to top