Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului României, doamna senator Anca Boagiu, a avut o întrevedere cu o delegație a Serbiei condusă de doamna Tanja Miscević, negociator şef al Serbiei pentru aderarea la Uniunea Europeană, împreună cu domnul Branko Branković, Ambasadorul Serbiei în România. Întâlnirea a avut loc marți, 23 februarie a.c., la Sala Dimitrie Cantemir (Salonul Alb), Senatul României.
Vizita are loc într-un moment important din perspectiva relaţiei Serbiei cu Uniunea Europeană, autorităţile sârbe intensificând activitatea de informare a parlamentelor naţionale şi a guvernelor din UE pentru deschiderea până la finalul preşedinţiei olandeze (iunie 2016) a Cap. 23 (Sistem judiciar şi drepturi fundamentale) şi 24 (Justiţie, libertăţi şi securitate) de negociere în cadrul procesului de integrare europeană.
Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene, doamna senator Anca Boagiu, a reafirmat sprijinul pe care ţara noastră îl acordă Serbiei în procesul de integrare europeană, punând la dispoziția părții sârbe experiența sa de fost ministru al integrării în România. Domnia sa a solicitat totodată partenerilor de discuție continuarea eforturilor în implementarea statului de drept, lupta împotriva corupției, reforma justiției și asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru minorităţile naţionale, pe întreg teritoriul Serbiei, în ceea ce priveşte accesul la educaţie, mass-media şi servicii religioase în limba maternă.
În cadrul întrevederii a fost pus accentul şi pe necesitatea unei mai bune colaborări economice între cele două state, Strategia pentru Regiunea Dunării fiind un punct comun unde România şi Serbia trebuie să-şi sporească implicarea astfel încât acest program european să devină un real succes, cu avantaje pentru toate ţările riverane şi nu numai.
Doamna Tanja Miscević a subliniat faptul că Serbia s-a angajat în implementarea unei foi de parcurs care să garanteze drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române pe întreg teritoriul Serbiei, în special a celor din estul Serbiei, de pe Valea Timocului. De asemenea, domnia sa a confirmat dorinţa Serbiei de a impulsiona schimbul de experiență în ceea ce priveşte procesul de integrare europeană şi angajamentul de reluare a dialogului în cadrul Comisiei Mixte Interguvernamentale. 


Go to top