Senatorul Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, l-a primit luni, 1 noiembrie a.c., pe E.S. Søren Jensen, ambasadorul Regatului Danemarcei în România.
În cadrul întrevederii au fost abordate teme ce ţin de stadiul și perspectivele relaţiei bilaterale româno-daneze, prin prisma colaborării în plan european.
Președintele Comisiei pentru afaceri europene, Angel Tîlvăr, a subliniat importanța și valoarea Conferinței privind viitorul Europei asupra evoluției continue a Uniunii Europene, evidențiind unul din obiectivele principale ale acesteia, și anume intensificarea colaborării între statele membre și construirea, într-o manieră robusta, a unei viziuni comune de progres.
Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a exprimat, totodată, necesitatea consolidării politicilor comune europene în ceea ce privește reducerea poluării, respectiv adaptarea industriilor poluante la tehnologia verde, subliniind că statele care fac parte din G20 trebuie să își continue eforturile privind schimbările climatice.
În cadrul întrevederii senatorul Angel Tîlvăr a exprimat sprijinul pentru continuarea procesului de extindere al Uniunii Europene. Statele din zona Balcanilor de Vest pot aduce o contribuție pozitivă proiectului european. Totodată, acestea pot beneficia de avantajele integrării europene, din punct de vedere politic și economic. În acest sens, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a subliniat rolul diplomației parlamentare pentru crearea de punți de legătură politică atât între statele membre, cât și cu statele candidate.
Nu în ultimul rând, senatorul Angel Tîlvăr a apreciat sprijinul oferit de autoritățile daneze în combaterea efectelor pandemiei Covid-19 în România, prin prezența și eforturile depuse de echipele medicale daneze în lupta anti-Covid-19 precum și prin echipamentele medicale utile în combaterea pandemiei.