Miercuri, 1 octombrie 2014 Comisia pentru transporturi şi energie din Senat şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor au participat la o şedinţă comună în cadrul căreia domnul Ioan Rus, Ministrul Transporturilor, a prezentat Master Planul General de Transport al României.
În cadrul şedinţei s-a precizat că documentul strategic prevede toate intervenţiile care se vor face în 2014-2030 pentru o infrastructură solidă rutieră, feroviară, navală şi aeriană care să asigure dezvoltare economică.
După prezentarea documentului au avut loc dezbateri între parlamentarii celor două comisii şi reprezentanţii Ministerului. Schimbul de opinii s-a purtat pe marginea realizării autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor transregionale, dezvoltarea transportului naval, porturilor şi căilor de navigaţie pe Dunăre, maritime, centrelor modale şi zonelor aeriane.
Preşedintele Comisiei pentru transporturi și energie din Senat, domnul Florin Constantinescu a felicitat întreaga echipă a Ministerului condusă de domnul Ministru Ioan Rus, remarcând profesionalismul prezentării Master Planului. În discursul său, domnul preşedinte s-a referit la situaţia taxei transportului feroviar pe tonă/km, prin CFR Marfă, care este de aproximativ 5 ori mai mare faţă de taxa transportului prin mijloace auto, problema vagoanelor ro-la şi necesitatea existenţei şoselelor de ocolire care să facă legăturile dintre autostrăzi sau drumurile expres.
“Dacă vrem dezvoltare economică şi progres, legăturile dintre autostrăzi sau drumurile expres trebuie realizate prin linii de centură care să ocolească marile oraşe. Subliniez faptul că liniile de ocolire sunt foarte importante, mai ales pentru dezvoltarea economică a oraşelor”, a subliniat preşedintele Comisiei pentru transporturi şi energie.
Domnul Florin Constantinescu s-a referit şi la infrastructura navală, menţionând că există interes din partea investitorilor străini pentru realizarea unor proiecte. În finalul intervenţiei sale, senatorul a afirmat că toate etapele pentru realizarea proiectelor de infrastructură sunt foarte importante, trebuie parcurse riguros pentru ca Master Planul General de Transport al României să se transforme în program operaţional, cu termene de finalizare concrete.
Din partea Comisiei pentru transporturi şi energie din Senat au participat: domnul Butnaru Florinel, domnul Butunoi Ionel-Daniel, domnul Pop Gheorghe şi domnul Suciu Matei.